Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prin această propunere legislativă se propun modificarea și completarea legislației din domeniul îmbunătățirilor funciare, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de guvernare pe perioada 2017–2020, capitolul „Politici agricole și de dezvoltare rurală”, referitoare la măsurile privind sistemele de irigații.
Nu mai insist asupra faptului că este de o deosebită importanță dezvoltarea acestui sector, având în vedere schimbările climatice care au loc atât la nivel mondial, cât și în țara noastră, schimbări climatice care, practic, duc, în esență, la mărirea perioadelor de secetă, la nivelul țării noastre, și nu numai.
Pentru stimularea practicării unei agriculturi în sistem irigat, propunem, prin această inițiativă, accelerarea procedurilor legale de implementare a etapei I din
Programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații, deoarece acestea sunt condiționate și de stabilirea, pe baza contractelor multianuale presezoniere, încheiate cu organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații și/sau federațiile de organizații de utilizatori de apă pentru irigații, a calendarului activităților specifice pentru asigurarea unui nivel optim al apei pentru irigații la stațiile de punere sub presiune pentru care se solicită funcționarea.
Aș vrea să vă mai spun că prin această propunere legislativă se urmăresc scutirea de la plata tarifelor de livrare a apei pentru irigații și suportarea cheltuielilor aferente asigurării unui nivel optim al apei pentru irigații la stațiile de punere sub presiune, unde s-au încheiat contracte multianuale sau sezoniere din bugetul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, prin bugetul Ministerului Agriculturii.
Aș vrea să vă mai spun că prin această propunere se urmărește și asigurarea derulării lucrărilor de întreținere și reparații ale amenajărilor de îmbunătățiri funciare, și nu numai, ale rețelelor de conducte îngropate, instalațiilor de protecție, amenajărilor de desecare, drenaj și combatere a eroziunii solului.
Aceasta este pe scurt ceea ce ne propunem prin această inițiativă și cred că, prin ceea ce se poate realiza ducând la finalitate acest program, cred că agricultura României are de câștigat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.