Dumitru Oprea

Am înțeles. Nici nu vreau să influențez votul, dar vreau să vin cu niște corecții. S-au dus de mult vremurile în care oricine se pricepe la orice. Subiectul abordat aici este ultraprofesionist. Management privat în instituții publice se aplică „de când hăul și părăul”. În Statele Unite sunt instituții publice care numai printr-un management privat au performanță.

Pe mine mă surprinde punctul de vedere al Guvernului. Este foarte ușor să înfierezi o inițiativă legislativă și, dacă se voia cooperare, trebuia să se facă punctual, cum s-a încercat aici, în general, să se spună câte ceva. Americanii au o vorbă: „Decât nimic, mai bine ceva rău”.

Acest refren servit continuu în Parlament, ca și cum inversăm rolurile – Guvernul este cel care trebuie să ne învețe pe noi de ce am venit aici, și nu că el n-ar trebui să fie foarte cooperant –, asta mă deranjează. De ce n-ați venit dumneavoastră mai demult, pentru că mai există, dacă nu mă înșel, trei inițiative legislative ale colegilor noștri pe Legea holdingului. O aveți și pe asta?

Când am dat drumul Legii parteneriatului public-privat, atâta opoziție a fost, încât a ajuns până în structurile europene. De ce? Pentru că se încearcă abordarea pe un trend? Nu este unul neaoș românesc. Este un trend mondial. Oxford, ca universitate, a renunțat, după sute de ani, la sistemul de coordonare managerială și a adus un vicepreședinte al unei mari supercorporații din Australia. Pentru prima dată, lumea academică a fost convinsă că un management privat este cel ce poate schimba soarta unei astfel de instituții-șablon. De ce ne sperie un concept nou? Este loc de mai bine, dar cred că o catalogare, așa, dură: „V-ați apucat și voi să vă jucați cu ceva”... Mai mulți suntem din zona asta, dar am mers pe ideea că poate impulsionăm lucrurile în România și, dacă și dumneavoastră aveți o astfel de preocupare, este excelent. Probabil, într-o lună, două, vom vedea lucrurile așezate.