Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2022
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Bogdan-Gruia Ivan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Raport comun asupra Proiectului de lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public
În conformitate cu prevederile art. 95 și 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public, trimis cu adresa PL-x 17/2022 din 2 februarie 2022.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic necesar pentru reutilizarea de către persoanele fizice și juridice, în scopuri comerciale și necomerciale, a documentelor deținute de entitățile și întreprinderile publice* și a datelor provenite din activitatea de cercetare. Prezentul proiect de lege transpune Directiva (UE) 2019/1.024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public*, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 172 din 26 iunie 2019.