Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2017
procedural · respins
Iulian Claudiu Manda
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
La punctul 2, secțiunea I a ordinii de zi, avem o notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare la data de 24 octombrie 2017, a unor inițiative legislative:
1. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (L93/2.05.2017).
2. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (L144/29.05.2017).
Inițiativele legislative se consideră adoptate prin împlinirea termenului, în conformitate cu art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, coroborat cu prevederile art. 142 alin. (2) din Regulamentul Senatului, și urmează să fie transmise Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, în calitate de Cameră decizională.
La punctul 3, secțiunea I a ordinii de zi, avem Proiectul de hotărâre privind contul de execuție a bugetului Senatului României pe anul 2016.
Dau cuvântul doamnei chestor Doina Elena Federovici, pentru a prezenta raportul privind execuția bugetului Senatului pe anul 2016 și Proiectul de hotărâre privind contul de execuție a bugetului României pe anul 2016.
Vă rog, doamna senator, microfonul central, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.