Titus Corlățean

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Regret că nu am prins toată discuția, dar eram angajat cu o serie de ambasadori care privesc exact viitoarea președinție românească a Uniunii Europene, dar tot am prins, așa, o bucată din discuții și vreau să vă spun un singur lucru: viața e foarte interesantă și avem diferite unghiuri de vedere asupra aspectelor pe care inclusiv acum le discutăm – bugetare, proiecții, respectare de criterii, de deficite și așa mai departe.

Sunt foarte multe argumente în favoarea raportului așa cum l-a prezentat doamna președinte, pentru că, din păcate, ne facem noi singuri rău așa – că așa avem obiceiul noi, ca români, să ne facem singuri rău –, apropo de deficite. Nu sunt eu marele expert, dar vă spun că un număr de ani state importante din Uniunea Europeană, începând cu Franța – care ne este aliat și pe care o respect, și la care țin foarte mult –, au depășit consistent anumite limite de deficit. Și știți care a fost răspunsul președintelui Comisiei Europene, domnul Juncker, care ne tot dă, mai nou, lecții de moralitate: „A, nu este posibil să sancționăm noi, potrivit tratatului, Franța!” De ce? „Parce que la France c’est la France!” Da, Franța este Franța! Deci n-are rost să ne atingem noi de marii jucători. În schimb, ne găsim noi, ăștia micii, să ne facem singuri probleme.

Deci susțin pe deplin abordarea Comisiei de afaceri europene.