Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 octombrie 2013
procedural · adoptat
Doina Silistru
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 7–12 octombrie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Regret enorm toate discuțiile care au avut loc astăzi aici, mai ales problemele puse de anumiți colegi care, practic, poate nu au nicio legătură cu cercetarea științifică. Eu aș fi curioasă să văd cum ar reacționa domnul senator care a spus că Academia de Științe Agricole și Silvice este condusă de persoane fosilizate, ce o să spună lumea când va ajunge Domnia Sa la vârsta academicienilor care toată viața au muncit pentru agricultura României.
Cred că noi avem datoria să le impulsionăm pe aceste persoane, „fosile”, să zicem, pentru a lua taurul de coarne și a face din cercetarea românească, din agricultură ceea ce a fost odată. Și, practic, nu cred că aceasta este soluția, să tăiem toată cercetarea științifică din agricultură numai din cauza acestui motiv.
În ceea ce privește această inițiativă legislativă, cred că principalul lucru care trebuie să ne facă să respingem această inițiativă este apariția Legii nr. 165/2013, care va lua decizia, care va fi considerată corectă, pentru a fi retrocedate sau nu terenurile persoanelor care merită sau nu merită. Pentru că vă spun sincer că au fost cazuri în care s-au vrut terenurile stațiunilor, mai ales în situația în care ele sunt la marginea orașelor, și au fost cazuri când, practic, a fost preîntâmpinată ducerea la finalitate a unor astfel de fapte, un exemplu concret fiind și Vaslui, când un fost subprefect a fost condamnat pentru că a semnat niște acte de retrocedare a unei suprafețe de teren de 40 de hectare unor persoane care nu aveau niciun drept să aibă acea suprafață. Și cred că în foarte multe locuri s-au întâmplat aceste lucruri.
Cred că suprafața aceasta... Nici 30.000 de hectare nu mai are acum cercetarea științifică pe tot teritoriul României, pentru toate activitățile... Eu, ca om care vine din cercetare, cred că este puțin. Dar prin parteneriate publice-private, care în viitor se vor întări și se vor face între stațiuni și persoane private care vor să investească în cercetarea științifică, vom putea face o cercetare de performanță. Pentru că nu este numai...
Și îmi pare rău că domnul senator, un specialist în agricultură, a ajuns să spună că se folosesc terenurile pentru a produce nu numai pentru cercetare și că un hectar de teren ajunge pentru a face cercetare.
Nu, stimate coleg. Și, ca specialist, trebuia să știți că, la culturile mari cel puțin, trebuie să faci și rotație, trebuie să faci înmulțirea semințelor, pe lângă sămânța amelioratorului, și este nevoie de o suprafață mult mai mare decât cea pe care ați spus-o dumneavoastră. Nu mai spun de viticultură sau de horticultură, fiind cazul aici de o stațiune pomicolă. Nu se poate ca o livadă să o muți astăzi, pentru că vrei neapărat o bucată de pământ din stațiunea respectivă.
Eu, stimați colegi, vă rog din suflet să respingeți o astfel de inițiativă, pentru că o stațiune cum este cea de la Bistrița, cu 150 de hectare rămase, nu poate să facă cercetare științifică pe diferitele specii pomicole pe o suprafață mai mică de atât.