Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2019
Declarații politice · respins
Nicolae Daniel Popescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,
Stimați colegi,
Astăzi voi vorbi despre situația profund nedreaptă în care se află unii proprietari de păduri grănicerești din România. Doamnelor și domnilor deputați,
Vă aduc în atenție o serie de probleme legate de nerecunoașterea și încălcarea flagrantă chiar de către autoritățile din mai multe localități din România a drepturilor de proprietate asupra pădurilor grănicerești pe care le au urmașii de drept ai grănicerilor.
Una dintre situații se petrece în județul Bistrița-Năsăud, mai exact la Josenii Bârgăului, dar sunt și alte județe din România care se confruntă cu aceeași problemă, de exemplu Suceava.
Situația generală se prezintă în felul următor: autoritățile locale din mai multe localități cu păduri grănicerești din România, cu sprijinul autorităților județene și de la nivel central, acționează în mod cu totul abuziv în direcția luării în proprietate a pădurilor grănicerești care aparțin de drept moștenitorilor legali ai grănicerilor.
Au fost situații, precum cea din Josenii Bârgăului, în care asociații de moștenitori ai grănicerilor s-au luptat inclusiv în instanță, mai bine de 20 de ani, pentru recâștigarea drepturilor firești de proprietate asupra acestor păduri.
## Stimate colege,
Stimați colegi,
Dacă luăm în atenție situația de la Josenii Bârgăului, vom vedea că acolo instanța a dat dreptate, într-o primă fază, moștenitorilor de drept ai grănicerilor, prin anularea titlurilor de proprietate ale localităților locale și județene asupra unor păduri moștenite de aceștia.
La judecarea pe fond, solicitarea de anulare le-a fost respinsă, după care, la rejudecarea pe fond, li s-a dat din nou câștig de cauză.
Acum lucrurile se află în faza de apel, pe care, culmea, l-au solicitat reprezentanții autorităților locale.
Vă expun această situație pentru că nu este una izolată. Sunt multe cazurile în care proprietarii de drept asupra pădurilor își dispută în raport cu autoritățile propriul drept de proprietate, iar de cele mai multe ori, în lipsa unui ajutor temeinic de specialitate, aceștia asistă neputincioși la deposedările comise de autorități.
Ca să fie clar pentru toată lumea trebuie amintită și reamintită situația juridică a acestor păduri. Acestea se află în proprietatea privată indiviză și indivizibilă a grănicerilor și urmașilor lor. Este vorba deci despre un drept de proprietate comun asupra pădurilor, ce aparține grănicerilor și urmașilor lor legali, nu autorităților locale. Dar acest lucru nu le-a împiedicat ca de-a lungul timpului să transfere aceste proprietăți în domeniul public sau privat al localităților, prin diverse tertipuri și portițe legale.
Doamnelor și domnilor deputați,
Dincolo de situația juridică rămâne situația morală, de abuz și nedreptate, și realitatea cruntă de pe teren: locuitori deposedați de proprietate și de singura lor sursă de venit; locuitori care trăiesc din pădure și din pășunat; oameni condamnați să rabde de frig și de foame, obligați fiind să cumpere lemnul care li se cuvine, de multe ori, la suprapreț. Aceasta este o rușine națională!