Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 decembrie 2019
government confidence · respins
Cristina Ionela Iurișniți
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,
Stimați colegi,
Ieri am sărbătorit cu toții, împreună, Ziua internațională a drepturilor omului, marcată în Parlamentul României.
Din 1948, când Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, 10 decembrie este ziua internațională a tuturor cetățenilor care doresc ca aceste drepturi să fie respectate. Această dată încheie și cele 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor, campanie care debutează anual pe 25 noiembrie și pe care de fiecare dată Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Camerei Deputaților o marchează prin evenimente variate în cadrul Parlamentului.
Acum peste 70 de ani liderii țărilor membre ale ONU au consfințit în scris că „toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi”. Astfel, în cadrul ședinței Comisiei pentru egalitatea de șanse am dat încă un semnal, alături de colegii mei din toate formațiunile politice*, că România trebuie să respecte și să aplice acest principiu la care a aderat. Am avizat favorabil toate cele trei inițiative legislative privind parteneriatul civil, respectiv uniunea consensuală, pentru ca, într-adevăr, toți cetățenii României să beneficieze de egalitate de șanse și de tratament legislativ*