Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,
## Stimați colegi,
Subiectul este extrem de serios, trebuie tratat ca atare și nu neapărat cu zâmbete în colțul buzelor, așa cum uneori există această tentație, pentru că, dincolo de ce înseamnă o organizare a societății la un anumit moment, o guvernare, un act de guvernare, care ambele pot fi deficitare, lucrurile acestea pot fi depășite dacă fundamentul setului de valori moral-creștine care stau la baza societății este unul solid. Dacă nu este solid – din păcate, este cazul în clipa de față în România –, societatea are tendința de a-și pierde reperele, de a fi confuză.
Este ceea ce se întâmplă și eu cred că ar fi necesar, dincolo de atitudinea, poziția Senatului, a Parlamentului, a membrilor Parlamentului la nivel individual față de un proiect de lege care apare într-un anumit context – pe care îl voi respinge și eu prin votul meu –, cred că este nevoie totuși de o dezbatere publică mult mai serioasă, mai așezată, pentru a vedea care sunt, pe de o parte, și motivațiile socio-economice, cele de altă natură care stau la baza acestui fenomen, și ceea ce ar trebui să facă o societate, în primul rând prin actul de guvernare, pentru a găsi soluții la această problemă. Deci, dincolo de ce va însemna poziționarea la vot, cred – și acesta este mesajul către Guvern – că trebuie să reflecteze foarte serios și să promoveze o dezbatere publică, cu o analiză care este necesar a fi făcută, inclusiv cu anumite soluții în perspectivă, pentru că este un proces care nu a fost rezolvat, este adevărat, în toate secolele, mileniile de existență ale rasei umane, dar asta nu înseamnă că trebuie să-l ignorăm în continuare, așa cum se întâmplă, în momentul de față, și în societatea românească. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.