Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2017
other
Maria Magdalena Grigore
Primirea de răspunsuri orale la interpelările adresate membrilor Guvernului 10–12
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate domnule deputat,
Cedarea corpului variantei de ocolire a municipiului Gherla, survenită la sfârșitul anului 2016 și începutul anului 2017, nu este pe același tronson cu cel remediat de constructori în anul 2009, acea cedare fiind consolidată prin ziduri de sprijin și dren transversal pentru evacuarea apei freatice de constructorii de la acea vreme.
Cedarea nou-apărută a fost expertizată, iar în prezent proiectul tehnic pentru consolidarea corpului drumului este în curs de realizare, urmând ca în acest an să fie realizate lucrările de execuție.
Referitor la soluțiile de reasfaltare, precizăm că, potrivit informațiilor oferite de CNAIR, aceste lucrări au fost realizate pentru punerea în siguranță a participanților la trafic, până la finalizarea lucrărilor de expertizare, proiectare și licitare a lucrărilor de execuție.
Lucrările prevăzute în noul proiect sunt de tipul consolidării drumului cu zid de sprijin fundat pe coloane de adâncime care să se încadreze în terenul bun de afundare, precum și de realizare a unui dren de adâncime care să capteze apele freatice din corpul versantului.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.