Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2016
other · respins
Gabriel Mutu
Intonarea Imnului național al României
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Abordarea colegului meu este puțin, hai să spunem, în neconcordanță cu interesul celor care ocupă și folosesc aceste locuințe.
Logica pentru care Agenția Națională pentru Locuințe a fost înființată a fost tocmai de a vinde, de a pune la dispoziția tinerilor locuințe ieftine. Dacă noi venim acum și facem diferențiere între locuințele ANL din țară și cele din București, se creează o discriminare.
Dacă tot sunteți atât de corect pe acest subiect, haideți să abordăm în aceeași logică, pentru că nu mi se pare normal ca pentru bucureștenii care locuiesc în ANL să se aplice o regulă, iar pentru cei care locuiesc în cartierele ANL din țară să se aplice altă regulă. De aceea, cred că decizia de a fi retrimisă la comisie este foarte bună, iar în comisiile de specialitate personal voi veni cu câteva amendamente pe această propunere legislativă care mi se pare foarte corectă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.