Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Deneș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Această inițiativă a fost trimisă spre avizare și Comisiei pentru administrație, unde am discutat-o și am dezbătut-o, sigur, din punct de vedere administrativ să spunem, iar inițiatorul, unul dintre inițiatori, care și-a susținut foarte bine inițiativa... Vreau să vă spun că este una dintre inițiativele care provin exact din cererile pe care ni le face adeseori electoratul, oamenii care vin în audiență la noi. Și întrebam reprezentantul Guvernului: de ce această inițiativă este o inițiativă care să nu merite a ne apleca asupra ei și a o vedea ca o inițiativă corectă?
Din punctul meu de vedere este o inițiativă care vine în întâmpinarea cererilor cetățenilor, pentru că în fiecare an acești producători trebuie să meargă să-și ridice aceste carnete de producător, acest atestat de producător, iar inițiatorul vine și spune: acest carnet să aibă cinci file și în fiecare an să primească avizul pe care oricum îl primea dacă corespundea ceea ce spunea el că face și, prin investigații, să spunem aleatorii, ale reprezentanților administrației publice locale se certifica că face ceea ce spunea că face acest producător agricol. Eu spun că, prin această inițiativă, e clar, s-ar diminua birocrația și s-ar ușura obținerea acestor avize mult mai ușor decât în fiecare an. Acest producător agricol să meargă să obțină aceste carnete.
Drept urmare, cred că este o inițiativă corectă a inițiatorilor, venită în urma acelor sesizări făcute de către cetățeni.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.