Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Acest proiect de lege care a făcut obiectul dezbaterii pe parcursul mai multor ședințe la Comisia juridică, cu participările pe care le-a amintit domnul vicepreședinte al Comisiei juridice, și care s-a bucurat de sprijinul practic al tuturor celor implicați în activitatea de insolvență și, mai ales, în activitatea de prevenire a insolvenței a urmărit respectarea principiilor pe care le-a amintit și reprezentantul Guvernului, ca procedura de prevenire a insolvenței și de insolvență să fie una transparentă, să fie una echilibrată și să fie, așa cum este ea denumită în limbajul de specialitate, una concursuală și egalitară, colectivă și egalitară, astfel încât toți participanții să aibă un acces echilibrat și concursual la derularea întregii proceduri.
Amendamentul pe care îl fac și pe care l-am supus atenției în comisie vizează angajarea răspunderii administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, după caz, în ipoteza în care efectuează acte încuviințate de creditori sau de către judecătorul sindic.
În această ipoteză, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar – practicianul în insolvență, cum e el denumit generic – nu acționează în baza dispoziției proprii, ci este supus, așa cum am arătat, încuviințării judecătorului sindic sau aprobării creditorilor.
Din acest punct de vedere, capacitatea dispoziției este una limitată și instituie o obligație pentru practicianul în insolvență, în interiorul procedurii, executarea acestui tip de acte.
În practică, s-a constatat că diverse persoane, cu diverse interese, atacă în afara procedurii practicianul în insolvență și încearcă angajarea răspunderii civile delictuale pentru acte care au fost încuviințate în interiorul procedurii de judecătorul sindic, care au fost încuviințate de creditori, deci care au trecut printr-un filtru extern și sub aspectul oportunității, și sub aspectul legalității.
De aceea, noi am spus, alături de colegii care au susținut acest amendament, că o asemenea răspundere nu poate fi reținută în sarcina practicianului în insolvență, în niciun caz sub aspectul răspunderii civile delictuale.
Amendamentul, așa cum l-am formulat, spune în felul următor: „Actele efectuate și înscrisurile depuse de administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, în cadrul procedurii încuviințate sau, după caz, necontestate, nu atrag răspunderea civilă, administrativă ori disciplinară.”
Este evident că, atunci când acționezi în interiorul procedurii, în baza unei dispoziții – pentru că acea încuviințare este o dispoziție pe care o dă judecătorul sindic –, răspunderea nu mai incumbă practicianului în insolvență, ci trebuie căutată în altă parte. Procedura angajează răspunderea sub toate formele ei.
Din această lege a insolvenței veți observa că au fost scoase infracțiunile, pentru că ele se regăsesc în întregime în noul Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie anul curent.