Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2017
other
Ioan Deneș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Am auzit la propunerea legislativă anterioară că se propunea o chestiune legată de simbolistica unei zile, lucru atât de important pentru o națiune. Propunerea legislativă despre care vorbim la punctul 5 vorbește despre destine și bunăstarea unor oameni care au fost privați ani și ani de zile de acest drept al lor la bunăstare, la infrastructură, la apă, la canal, la trotuare, la asfalt. Nu știu câți români sunt acolo, câți maghiari, câți romi, dar sunt zeci de familii.
Mulțumesc Comisiei pentru transporturi pentru raportul pe care l-a dat, raport de admitere.
La fel, mulțumesc anticipat și plenului Senatului pentru votul pe care și-l va exprima în curând. Dar, totodată, trag un semnal de alarmă ca această inițiativă legislativă, ca nu cumva, pe parcursul procedurii legislative, să se schimbe caracterul acestei inițiative, așa cum s-a întâmplat cu o inițiativă identică în mandatul trecut.
Aceasta este sau acesta era semnalul de alarmă pe care voiam să-l trag.
În mandatul trecut – ca să înțelegeți, stimați colegi – a fost o inițiativă făcută de către un grup de colegi de-ai noștri care avea același obiect, viza același obiect, în sensul că, în orașul Teiuș, câteva zeci de familii, inițial, au avut pe acest teren din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor locuințe de serviciu. Ulterior, acești cetățeni, aceste familii și-au cumpărat aceste locuințe, dar, pentru faptul că acele opt hectare sau șapte hectare și jumătate erau în domeniul public al statului, orașul Teiuș nu putea să facă nicio investiție de infrastructură pe acel teren sau până la acele locuințe, fiind degrevate aceste familii, zeci de cetățeni, zeci de familii, de drepturile elementare pe care trebuiau să le aibă la asfalt, trotuar, apă, canal.
Această lege a fost inițiată ca lege organică în Senat, iar în Camera Deputaților, pe parcursul ăsta legislativ, s-a transformat în lege ordinară.
Drept urmare, Președinția, în momentul în care s-a dus la promulgare – sigur, nu comentez, pentru că au luat legislația în vigoare și au constatat că această trecere de teren din domeniul public al statului în domeniul public al unei localități trebuie făcută prin lege organică... S-a declarat neconstituțională.
Trag încă o dată un semnal de alarmă și nu doresc să se mai întâmple acest lucru și această inițiativă să devină lege, ca, în sfârșit, după ani și ani de zile, acești cetățeni să beneficieze de drepturile elementare care li se cuvin. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.