Valeria Diana Schelean-Șomfelean

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Așa cum s-a mai spus de la acest microfon, într-adevăr, Convenția de la Istanbul este un reper important în ceea ce privește combaterea și prevenirea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, în general.

Mai rămân însă o serie de lucruri pe care trebuie și noi, ca parlamentari, să ne asumăm că trebuie să le facem pentru cei care, într-adevăr, se simt în nesiguranță și în special pentru ajutorarea victimelor și copiilor.

Convenția de la Istanbul este primul instrument cu adevărat cuprinzător, la nivel european, care abordează violența împotriva femeilor. Intrarea în vigoare a acestei convenții este un pas important și este nevoie de o implementare puternică și un angajament ferm al tuturor statelor membre, inclusiv al României.

Convenția stabilește cerințele pentru buna funcționare a activității de prevenire, inclusiv formarea de profesioniști care să se afle în contact direct cu victimele, colaborarea strânsă cu ONG-urile, implicarea mass-mediei și a sectorului privat pentru eradicarea stereotipurilor de gen și alte asemenea aspecte.

Pe dimensiunea de protecție, Convenția se străduiește să ofere victimelor și martorilor, care de cele mai multe ori, din păcate, sunt copii minori, protecție inclusiv prin intervenția poliției și sprijin prin serviciile de specialitate, adăposturi pentru femei, linii telefonice dedicate.

Cel mai important aspect este că presupune înființarea de adăposturi pentru femei și linii de asistență telefonică gratuită, disponibilă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Aici este o bătălie greu de purtat pentru România, fiindcă noi încă nu avem asemenea linie telefonică gratuită și accesibilă non stop, așa cum există și prea puține adăposturi pentru femeile care sunt victime ale unei asemenea violențe.

Pe dimensiunea cadrului legislativ, Convenția recomandă statelor să-și modifice și să-și adapteze cadrul legislativ prin introducerea sau completarea legilor în vigoare cu noi infracțiuni care n-au existat înainte, o parte dintre acestea referindu-se la violența psihică și fizică, violență sexuală, mutilare genitală, căsătorie forțată, avort forțat sau sterilizare forțată.

Pe dimensiunea urmăririi în justiție, Convenția nu se oprește la identificarea diferitelor forme de violență împotriva femeilor, ci face apel la adaptarea legislației ca toate formele de violență identificate ca noi infracțiuni să poată să fie investigate eficient.

În România, potrivit unor calcule bazate pe apelurile la 112, la fiecare 6 minute și 42 de secunde o femeie este victima unei agresiuni de violență domestică. Alte câteva mii sau sute de mii de acte de violență nu ajung însă să fie niciodată raportate, fiindcă mii de femei își fac cu greutate curaj să rupă lanțurile unei relații violente și cer ordin de protecție împotriva partenerilor, ordin care, din păcate, ajunge să fie emis de către instanțele de judecată mult prea târziu de la momentul solicitării lor.