Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2022
Declarații politice
Mirela-Elena Adomnicăi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
Bună dimineața!
Agresiunea militară din Ucraina a schimbat radical și ireversibil raporturile comerciale dintre Federația Rusă și statele membre ale Uniunii Europene. Acum, mai mult decât oricând, Uniunea Europeană realizează cât de periculoasă este dependența energetică față de Federația Rusă și cât de mare este probabilitatea ca Guvernul acestei țări să folosească robinetul de gaze și țiței ca pe o pârghie geopolitică* prin care să-și atingă obiectivele politice din regiune.
Este clar pentru toată lumea că lucrurile nu vor mai fi niciodată ca înainte, cel puțin în ceea ce privește relația comercială cu produse energetice între statele membre ale UE și Federația Rusă.
Germania, adică statul cu cea mai mare dependență față de petrolul și gazul rusesc, a anunțat deja că a început negocierile cu Quatarul, care să devină o sursă alternativă de țiței. La fel, toate statele membre caută acum soluții pentru a-și diminua dependența energetică față de Federația Rusă.