Titus Corlățean

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Cred că suntem conștienți că nu e un subiect simplu. Ascunde o întreagă istorie, care a însemnat și traumă pentru națiunea română, dar înseamnă și realități politico-juridice și realități ale societății contemporane, înseamnă și un tratat de pace din 1947, înseamnă foarte multe lucruri. Deci nu e un lucru foarte simplu de discutat pe acest subiect.

Nu voi face și nu voi intra în dezbaterea legată de istorie, de traumă, deși, vă spun foarte direct, fac parte dintr-o familie cu rădăcini în Bucovina, care are o parte a familiei rămasă după Cel de-Al Doilea Război Mondial în zona Bucovinei, în zona Cernăuților, îi știu doar după nume și după identificări de la distanță, și o parte a rămas în Basarabia. Deci am o sensibilitate aparte legată de acest subiect. Dar una e una și alta e alta, pentru că aici, strict scrupulos, fără să intru în alte detalii, raportul Comisiei pentru politică externă menționează, și am și menționat la microfon ca prim subiect, propunerea formulată în inițiativa legislativă de denunțare a acestui tratat strict pe drept internațional, da, există instituția denunțării, apare problema evaluării din punct de vedere politic și juridic a oportunității de a face sau nu o denunțareb – vorbesc ca principii.*

Și al doilea lucru, aici mă separ de comentariile inițiatorului, instituția anexării, pentru cei care chiar știu, cunosc, practică dreptul internațional public, nu se face nici prin negocieri diplomatice, nu se face nici prin flori oferite și cântece de slavă, instituția anexării este foarte clar știută și definită în dreptul internațional public. Or, ca să vă spun foarte clar, aplicarea..., strict juridic vorbesc acum, a unei astfel de instituții, consecințele unei anexări, proclamată și confirmată printr-o lege votată de Parlamentul României, înseamnă, potrivit definițiilor din dreptul internațional, plecată încă de la Convenția de la Londra din 1933, pentru definirea agresiunii