Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Korodi Attila
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
De la început mi-am exprimat poziția foarte ferm că decizia de a aborda, de a corela deciziile Curții Constituționale cu privire la Codul de procedură penală, Codul penal este o greșeală, dacă se ia o decizie la nivel de ordonanță de urgență. A fost o greșeală anul trecut, este o greșeală anul acesta și va fi oricând o greșeală.
Vă aduc aminte de inițiativa noastră, care a fost trimisă tuturor grupurilor politice din Camera Deputaților, în care cerem expres să semnăm un acord politic între grupurile parlamentare, prin care niciodată, dacă o forță politică, un partid politic ajunge la guvernare, nu va mai utiliza în acest mandat de patru ani ordonanța de urgență pentru a modifica codurile.
Totodată, vreau să spun foarte răspicat: la ora actuală legislația românească, deciziile Curții Constituționale încă nu sunt transpuse, nu sunt reglementate. Este o responsabilitate a tuturor forțelor politice din Camera Deputaților să punem la punct Codul de procedură penală și Codul penal, în așa fel încât să nu mai fie discuții în spațiul public, incertitudine în spațiul public, incertitudine în deciziile instanțelor, pentru că legislația nu este finalizată. Este responsabilitatea noastră. Acele 45 de zile semnalate de câteva ori în câteva decizii ale Curții Constituționale s-au terminat. La ora actuală, ceea ce se aplică în instanțe este o legislație distorsionată.
De aceea, stimați colegi, trebuie să ne apucăm de treabă, trebuie ca forțele politice, grupurile politice să-și definească punctele de vedere cu privire la Codul penal și Codul de procedură penală și să începem să modificăm în Parlament legislația, pentru că, altfel, dacă nu este dezbatere, dacă nu sunt exprimate poziții, dacă amânăm săptămâni întregi, luni întregi modificările, desigur vor veni și alte decizii ale Curții Constituționale, sunt convins, atunci va fi haosul prea mare să putem să mai gestionăm problema aceasta. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.