Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2021
Declarații politice · respins
Marian-Iulian Rasaliu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi este despre industria ospitalității din România.
„HoReCa se prăbușește!”
Reprezentanții industriei ospitalității și-au strigat disperarea ieșind în stradă.* Să luăm exemplul municipiului Brașov, care de vineri, 19 februarie, a reintrat în scenariul roșu. Restaurantele s-au închis din nou la interior, după nici trei săptămâni de funcționare. Cum vor mai rezista cei din HoReCa în condițiile în care schemele de ajutor și granturile mult promise de actualul Guvern întârzie? Criteriile de eligibilitate se schimbă în permanență, așa că multe firme rămân pe dinafară. S-au acumulat datorii. Șomajul tehnic este plătit cu întârziere și, oricum, vorbim de o sumă infimă, insuficientă. Angajații trăiesc o adevărată dramă. Cum să lucrezi la un restaurant și câteva zile să vii la muncă, pentru ca ulterior să fii trimis din nou în șomaj? Și situația aceasta trenează de luni de zile.
Dragi guvernanți, puneți-vă doar o singură zi în locul acestor oameni: cum să-ți plătești facturile, chiriile, ratele, în aceste condiții? Cum să supraviețuiești? Cum vor mai putea rezista aceste afaceri? Statul ar trebui urgent să intervină, măcar acum, în al nouălea ceas, și să compenseze aceste pierderi.*