Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2023
Declarații politice · respins
Dănuț Aelenei
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
Declarația mea politică se intitulează „Viitorul flotei maritime comerciale din țara noastră”.
Stimați colegi,
Despre dispariția flotei maritime comerciale s-a mai vorbit în această sală, dar fără niciun rezultat.12
La 1 ianuarie 1990, România se număra printre primele 10 puteri maritime comerciale, ca număr de nave și capacitate de transport. Avea peste 300 de nave maritime, cu o capacitate de transport de aproape 6.200.000 tdw, fără a socoti flota de pescuit oceanic, cu mai mult de 100 de nave. Existau nave de tip cargo, bulk-carrier, multifuncționale, containere, Ro-Ro, feribot, tancuri petroliere, de pescuit oceanic și transport refrigerat. Acestea erau prezente în toate porturile majore ale planetei, transportând 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, diverse produse dinspre și spre România.
Astăzi, pavilionul românesc mai este arborat de doar două nave, feriboturile gemene Mangalia și Eforie. Ele reprezintă ultimele vestigii din ceea ce a fost mândra flotă maritimă comercială a României, iar atunci când ele vor coborî pavilioanele vom spune adio unei istorii navale de zeci de ani.