Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2013
procedural · respins
Dan Mihai Marian
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 23–28 septembrie 2013 17–18
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi este intitulată „«Hăis și Cea» sau despre dilemele guvernării USL”.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române, interjecția „hăis” se folosește pentru a mâna boii înjugați spre stânga, iar interjecția „cea” spre dreapta. Expresia „hăis și cea”, adică nici la stânga, nici la dreapta, se referă la doi oameni care nu se mai înțeleg, care nu reușesc să se pună de acord. Cam așa se prezintă situația și cu USL, această struțocămilă socialist-liberală care se vrea și de stânga, și de dreapta, când de stânga, când de dreapta, nici de stânga, nici de dreapta. Dracu’ să-i pieptene, vorba povestitorului.
Este dificil de caracterizat ultima lună de guvernare USL, în care cei doi lideri, Victor Ponta și Crin Antonescu, s-au situat tot mai des pe poziții adverse în ceea ce privește problemele guvernării. Ponta trage boii spre stânga, în timp ce Antonescu trage boii spre dreapta, iar căruța – România se pare că se îndreaptă spre prăpastie – dezastru economic. Prin urmare, guvernarea USL e un fel de „hăis și cea”, cum ar spune oamenii noștri de la țară.
Problema se complică și mai grav în privința lui Victor Ponta, care una spune ca prim-ministru, alta ca deputat, una ca președinte PSD, alta în calitate de copreședinte al USL și tot așa. Întreaga ființă a domnului Ponta pare sfâșiată de doi boi, Hăis și Cea, care trag care încotro apucă. Când stai și zapezi cu telecomanda, trecând de la un post de știri la altul, pare amuzant să-i vezi pe cei doi „chiloței și parșivei” cum se contrazic unul pe altul. Însă toată paranghelia dintre cei doi lideri ai USL-ului se va sparge în capul tuturor românilor, nu numai în capul celor care acum protestează fie în Piața Universității, fie la Roșia Montană.
Numărătoarea inversă pentru guvernarea USL a început în momentul în care Victor Ponta și-a asumat, ca prim-ministru, proiectul Roșia Montană, dar, ca deputat, a declarat public că va vota împotrivă, deoarece așa i-a promis Dacianei, soția sa europarlamentar, care se pare că l-a amenințat cu legatul de gardul Guvernului Și, uite-așa, dilemele familiei Ponta-Sârbu sunt transferate în sfera executivă, contaminând și miniștrii, care ba susțin, ba nu susțin proiecte, ba avizează, ba nu avizează anumite componente tehnice.
E jale mare în guvernarea USL, jale mare pentru acești iresponsabili care conduc România prin impostură, abuz și incompetență și va fi jale mare și pentru românii care au fost păcăliți în 2012 și acum asistă spectatori la teleguvernarea Ponta.
Aparent, guvernarea „Hăis și Cea” este guvernarea prin dileme. De fapt, singurul personaj profund dilematic este premierul Ponta. Domnia Sa vrea să facă un business cu Gabriel Resources fără să-și asume vreo responsabilitate. Aceasta trebuie transferată la parlamentari, că de aia are la dispoziție o majoritate obeză de 70%. Însă președintele Senatului, măcinat și Domnia Sa de dilema putere sau opoziție, s-a cam prins de șmecheria copilotului. De acum înainte vom vedea filmul „Care pe care”.