Alexandru Cordoș

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Intrarea în vigoare a noului Cod al muncii a concurat sărbătoarea de 1 Mai”.

Obișnuit deja cu „marile manevre”, Guvernul, care s-a autoinventat prin angajări de răspundere fără responsabilitate și fără curajul de a înfrunta scena politică parlamentară, a mai premeditat un scenariu de film „cu buget redus”, și anume intrarea în vigoare a noului Cod al muncii și a Legii zilierilor chiar de 1 Mai.

Nimic nefiresc până aici, dacă ar fi să ne gândim la logica demolatoare a acestui Executiv, mai ales că această inovație legislativă fusese pregătită cu atenție pentru a dezamorsa încă din fașă orice opoziție a sindicatelor și a unora dintre patronate.

Știm cu toții cât de performantă s-a dovedit strategia de a mima democrația și vocația spiritului de echipă în „pețirea” de formă a tuturor actorilor scenei sociale a muncii. Până și amendamentele au fost adoptate într-un acces de generozitate, care nu păcălește însă pe nimeni. Evident, au fost selectate cele care nu aveau niciun fel de greutate pentru structura monolitică a „creației” guvernamentale.

Ceea ce mă nedumerește însă este inerția cu care beneficiarii principalelor modificări ale legislației muncii au întâmpinat ziua de 1 Mai. În timp ce în alte țări precum Germania, Grecia, Turcia, Rusia s-a protestat împotriva guvernanților și a măsurilor nepopulare luate pe piața muncii, la noi și-a văzut fiecare de sărbătoare în stil neaoș, poate doar cu mai puțin entuziasm ca altădată.

Noi, la Cluj, știu că nu am stat degeaba și am pus mână de la mână să redăm măcar naturii un pic din demnitatea inițială, dacă actualilor guvernanți nu le-o mai putem reda. De fapt, ideea coordonatoare a partidului nostru a fost aceea de a avea un efort concentrat de a ecologiza zonele verzi ale țării, mai mult decât simbolic.

Gestul nostru s-a dorit a fi un avertisment dat celor care ne-au intoxicat cu legi proaste și le-au năruit speranța pentru o viață decentă pensionarilor, profesorilor și elevilor.

Îmi dau seama însă că populația a ajuns la un fel de „sfântă lehamite”, fără a mai protesta contra unor măsuri impopulare ale Guvernului, dar să nu uităm că aceste măsuri se vor face în curând simțite în coșul zilnic de pe masa noastră și în falimentul personal al majorității oamenilor care trăiesc din salarii.

Să vă dau un exemplu: Legea zilierilor prevede un minim al plății oamenilor pe care poți să-i angajezi la 2 lei pe oră, dar prevede și o limită maximă, adică nu ai voie să le dai mai mult de 10 lei pe oră. Mi se pare aberant. Cine îl poate împiedica pe un patron să-și plătească un om cu mai mult de 10 lei pe oră?

Înțeleg rostul impunerii unui nivel minim, dar nu și al celui maxim, și asta în condițiile în care domeniile cele mai dificile în care sunt, de obicei, angajați zilierii sunt agricultura și construcțiile.