Eleonora Carmen Hărău

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi încearcă să răspundă la întrebarea „Cum faci să ai o țară ca afară?”.

Ne întrebăm de multe ori – și, în calitate de politician, nu ai cum să nu o faci des de tot – cum se face că, deși au trecut aproape trei decenii de la căderea regimului comunist, suntem încă departe de nivelul de dezvoltare al statelor vest-europene.

Cei mai mulți dintre cetățenii care vin la mine în cabinetul parlamentar și reclamă viața rea pe care o duc, neregulile cu care se confruntă nu au la bază, în urma cercetărilor pe care eu le-am făcut – fiindcă am obiceiul să mă aplec cu atenție asupra fiecărei petiții – lipsa normei, lipsa actului normativ sau lipsa lui de onestitate, ci nerespectarea actului normativ.

În România a devenit o cutumă ca legea să nu fie respectată. În momentul în care cauți cauzele, cred că, dacă un sociolog s-ar apleca asupra acestei probleme, ar afla că sunt de vină pentru deciziile noastre străinii, că este de vină pentru faptul că nu trăim la nivelul cetățenilor vest-europeni așezarea noastră geostrategică, că este de vină clasa politică; clasa politică, această perpetuu vinovată entitate,

ca și când clasa politică nu ar fi emanația acestei națiuni. Nu pare să se simtă vinovat de faptul că nu trăiește într-o țară ca afară, evident, nici politicianul leneș sau corupt, și nici ziaristul, pseudojurnalistul care minte de îngheață apele pentru bani, nici funcționarul care pleacă acasă de la birou cu topul de hârtie în geantă, nici muncitorul care se face că lucrează, doar-doar o trece ziua și o curge salariul.

Bun. Suntem o națiune de indisciplinați? Nu știu dacă suntem o națiune de indisciplinați, dar am devenit o națiune de indisciplinați. Și am devenit o națiune de indisciplinați pentru că însele instituțiile care fac norma o calcă adesea. Cetățenii nu vor respecta norma într-un stat în care cei care fac norma o încalcă adesea.

Am fost, vă rog să mă credeți, destul de adesea amărâtă, frustrată când am fost luată la rost de cetățeni în legătură cu diverse acte normative: cum, doamnă deputat – mai apoi doamna senator –, ați votat așa ceva?

Cum să le explici cetățenilor că de vreo 15 ani Guvernul a devenit principala putere legiuitoare în România, iar Parlamentul o simplă anexă, care aprobă conținutul unor ordonanțe de urgență, în fața cărora nici dumneavoastră, majoritatea parlamentară, nu prea mai aveți dreptul să vă exprimați?

Știm cu toții de unde provine răul acesta, dar parcă suntem împiedicați, ne împiedică ceva – oare disciplina de partid? – să milităm ca lucrurile să intre pe făgașul lor normal, în care Parlamentul să legifereze, iar Guvernul să pună în aplicare legi.

Am analizat istoricul parlamentarismului și am constatat că, în ultimii 27 de ani, guvernarea a fost exercitată de PSD, direct sau indirect, aproape 20 de ani. Se pare că există o predilecție ca sub guvernările PSD legea să fie opțională, nu obligatorie, chiar dacă textul ei a fost mereu expres.