Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Dezbatem în plen, în clipa de față, pe marginea unui proiect legislativ care poartă numele „Lege-cadru a autonomiei personale a comunităților naționale*”.
Este foarte bine că dezbatem și împărtășesc anumite considerente menționate de unul dintre antevorbitori: faptul că este nevoie să dezbatem în mod profesionist*, rațional, într-un cadru democratic – subliniez și eu acest lucru –, în Parlamentul României orice inițiativă legislativă care e promovată prin mijloace democratice, chiar și atunci sau mai ales atunci când suntem în dezacord. Câtă vreme aceste dezbateri și promovarea unor astfel de proiecte legislative se realizează prin formule constituționale democratice în Parlament, și nu în stradă, este un lucru important pentru democrația românească. Asta nu înseamnă că suntem neapărat de acord și de asta este nevoie să dezbatem cu puncte de vedere bine precizate.
Eu am citit astăzi, cu atenție, și expunerea de motive, și proiectul legislativ, vorbind în numele Grupului senatorial al PSD în legătură cu un proiect de lege peste care într-adevăr se așternuse praful, din rațiuni obiective – 16 ani au trecut de când a fost depus –, dar și din rațiuni justificate din punct de vedere politic și juridic, pentru că, în esență, acest proiect de lege propune o viziune politică, juridică, etnică,
propune crearea unor unități administrativ-teritoriale și a unor forme de organizare numite „autoguvernări”*
la nivel național, la nivel local și regional – adaug eu din proiectul de lege –, formulă care nu se regăsește în Constituție, cel puțin astăzi, propune realizarea unor instituții, unor funcții, competențe, alocări de buget care
intră, toate, ca viziune, în coliziune cu așezarea constituțională și legislativă a statului român*
, dar – mă grăbesc să adaug – și cu ceea ce numim în mod curent (cei care ne ocupăm de astfel de subiecte) standarde europene în materia protecției minorităților naționale.
Și este nevoie de o astfel de dezbatere rațională, cu argumente, pentru că mulți se pronunță în spațiul public fără să cunoască substanța și, poate – o spun... nu o spun cu aroganță –, fără să aibă expertiza necesară pentru a înțelege, mulți se pronunță într-un sens subiectiv, în funcție de simpatii sau antipatii politice, emoțional, uneori irațional, așa cum a fost cazul unor declarații neinspirate la cel mai înalt nivel acum câteva zile. Și de asta este bine să spunem în mod clar – juridic, constituțional și politic – de ce un astfel de proiect de lege și o astfel de viziune nu pot fi acceptate nici în trecut, nici în prezent și – o spun foarte clar – nici în viitor.*
Voi încerca, pe scurt, să fac câteva... o prezentare a câtorva elemente importante pe care această viziune... cu care noi, la nivelul PSD, suntem în dezacord și statul român, în general, a fost constant în dezacord.
Proiectul de lege propune formule de organizare numite „autoguvernări” ale comunităților naționale, atât la nivel național, central, cât și la nivel local și regional, propune unități administrativ-teritoriale cu un statut special, subliniez, propune competențe atribuții ale acestor autoguvernări și, respectiv, instituții care să funcționeze.
Care este natura acestor instituții și formule de autoguvernare? E o natură mixtă. Din analiza proiectului de lege rezultă foarte clar că, în primul rând, aceste autoguvernări au un fundament și deci o natură etnică. Și subliniez acest lucru de la bun început: formulă de organizare pe un fundament teritorial având un caracter etnic. În egală măsură – și ăsta e un lucru interesant, pentru că aici e vorba de un mix, un amestec –, aceste formule de organizare și de competențe au și o natură administrativă, deci de administrație locală sau națională. De altfel, proiectul de lege spune foarte clar în art. 2: „Instituțiile și organele autoguvernării unei comunități naționale se înființează ca autorități administrative autonome.” Și, ceva mai târziu, același proiect legislativ face referire la faptul că hotărârile și dispozițiile emise de organele autoguvernării se aplică în calitate de acte administrative. Subliniez acest lucru, este vorba de o natură mixtă: etnică și administrativă.
Sunt elemente care, practic, conturează niște lucruri pe care noi le cunoaștem, niște concepte cu care am fost mereu în dezacord și noi, la nivelul statului român, și marea majoritate a statelor europene și standardele europene în materia protecției minorităților naționale, pentru că promovează iarăși, a câta oară?, formule de autonomii teritoriale pe criterii etnice, drepturi colective și formule care, încă o dată, intră în coliziune cu Constituția României. Atunci când folosești în mod curent terminologia „comunități naționale” cu acel sens de autoadministrare/separare pe un anumit teritoriu, ne ducem spre forme de autodeterminare și de separatism, pe care statul român nu le poate accepta. Atunci când se produce această confuzie, întreținută în mod voit, când vorbim de drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și se contrapune o formulă de genul „comunități naționale” pentru a promova drepturi colective, trebuie să spunem foarte clar: noi nu acceptăm drepturi colective. Faptul că prezervarea identității naționale pentru fiecare individ presupune, da, și exercitarea în comun a acestor prerogative nu le transformă în drepturi colective. Ele rămân drepturi esențialmente subiectiv individuale. Și o spune Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale în art. 3*, o spune expunerea de motive a convenției-cadru, care reprezintă standardul european acceptat de statele membre ale Consiliului Europei.
Sunt foarte multe elemente care nu sunt în regulă în acest proiect și, dincolo de aspectele care sunt uneori mai pragmatice, trebuie să vă menționez faptul că aceste așa-zise „autorități” – care, încă o dată, au un caracter etnic într-o unitate administrativ-teritorială –, practic, reprezintă un sistem paralel, paralel cu sistemul administrației publice centrale și, respectiv, locale, mai mult decât atât, practic, și dublează, în sensul că preiau aceste autoguvernări – până la urmă, autonomii pe criteriu etnic –, preiau din atribuțiile administrației locale sau centrale, preiau competențe, preiau patrimoniu, preiau buget.
Se face referire la faptul că aceste autorități, între altele, stabilesc și mențin relații „transfrontaliere” – o aberație de acest gen e foarte greu să o mai comentez, eu doar o menționez; se înființează centre de diasporă, în care
se întâmplă tot felul de chestiuni; se înființează organe teritoriale regionale sau județene – noi nu avem regiuni cu personalitate juridică care să funcționeze, potrivit Constituției României –, formule, autorități de administrație regională și așa mai departe: președintele autoguvernării locale, comitet executiv, consiliul autoguvernării – formule de a alege care dublează sistemul firesc, democratic de alegeri din statul român.