Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Cseke Attila Zoltan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Foarte pe scurt. Este o inițiativă a Grupurilor parlamentare ale UDMR și instituie un termen, așa cum a menționat și reprezentantul Guvernului aici, instituie un termen pentru emiterea unor eventuale derogări de la toate principiile prevăzute în această ordonanță și la măsurile care susțin conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice atunci când există asemenea situații, astfel încât, anual, aceste derogări să poată fi făcute de către instituția care gestionează această problematică, și anume Autoritatea pentru Protecția Mediului. Atunci când sunt astfel de situații... Știți că am avut această situație a numărului crescut de urși în zona muntoasă a României și credem că acest text legislativ instituie un temei legal și ne va ajuta în continuare ca, anual, să putem să soluționăm mai eficace această problemă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.