Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2016
Declarații politice · respins
George Scarlat
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Grupul Partidului Național Liberal va vota acest Proiect de lege privind înființarea, organizarea și funcționarea direcțiilor pentru agricultură, studii pedologice, agrochimice și consultanță agricolă.
Având în vedere necesitatea sectorului agricol, respectiv obiectivele, măsurile cuprinse în strategia sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung, este necesar ca structurile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii să funcționeze unitar. Reorganizarea direcțiilor agricole județene conduce la eficientizarea și operaționalizarea activității din administrația publică agricolă și creează o autoritate cu atribuții extinse în domeniul agricol, care să asigure informarea, organizarea acțiunilor întreprinse în beneficiul fermierilor. Practic scurtează, dacă doriți, și fluxul informațional de la fermier către Ministerul Agriculturii și de la Ministerul Agriculturii către fermier.
Se dorește, totodată, să se reîntregească și să se redea funcționalitatea direcțiilor agricole județene, având în vedere și ce s-a întâmplat în decursul anilor cu privire la inspecțiile și misiunile de audit din partea Comisiei Europene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.