Brian Cristian

539 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 2 · justificare calificată
Voce: —

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

## Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

În contextul dezbaterii de azi de la Comisia pentru tineret și sport, cu tema „Descentralizarea infrastructurii sportive”, voi vorbi despre sportul din România. Fie că ne raportăm la cele mai recente eurobarometre, care ne arată că țara noastră se află pe locul 2 la nivel european în privința sedentarismului, cu 51% din români care nu se implică niciodată în activități sportive, fie că ținem cont de numărul de medalii tot mai mic obținut la jocurile olimpice, putem vedea declinul fenomenului sportiv.

Cauzele ar fi multe, dar principalele motive pentru situația în care ne aflăm sunt menționate în Auditul performanței administrării patrimoniului sportiv al Ministerului Tineretului și Sportului realizat de Curtea de Conturi. Menționez aici:

● lipsa unei strategii naționale pentru dezvoltarea sportului, în general, și pentru administrarea bazelor sportive, în special;

● insuficiența fondurilor alocate pentru întreținerea, repararea, modernizarea sau extinderea bazelor sportive;

● degradarea, administrarea ineficientă sau utilizarea în alte scopuri a unor baze sportive date în folosință gratuită de către MTS; ● modificări frecvente ale cadrului legal de reglementare a structurii organizatorice și de funcționare a MTS, precum și instabilitate la nivel managerial.

La intervale regulate se vorbește despre descentralizarea infrastructurii sportive*, iar o mare parte din *

În contextul ședinței

asociațiile sau federațiile sportive1 2

doresc acest lucru*

, motivând faptul că gestionarea lor de către o structură centrală este greu de gestionat, iar autoritățile locale pot derula și proiecte din fonduri europene pentru reabilitarea acestora. Situația nu se rezolvă atât de ușor, din păcate, doar prin cedarea unor baze sportive către autoritățile locale, și dau aici un exemplu de la Baia Mare, unde, în ultimii ani, am asistat la un ping-pong între autoritățile locale și centrale. Bazele sportive din oraș, aflate în subordinea MTS, au fost solicitate și obținute, în cele din urmă, de către municipiul Baia Mare, iar în 2018 au fost cedate din nou către minister, sub pretextul înființării unui complex sportiv, Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană”.

Evident că nu s-au făcut investiții majore, iar cele inițiate nu au fost finalizate, bazele sportive aflându-se într-o stare avansată de degradare din cauza unei lipse de predictibilitate și a alocărilor bugetare insuficiente. Asta se întâmplă de regulă atunci când guvernanții nu țin cont de binele public, ci doar de cine taie panglica.*

Și, pentru că am vorbit de autoritățile publice locale, ne aflăm în acea perioadă a anului în care acestea repartizează fondurile pentru cluburile sportive și, ca de fiecare dată, alocarea bugetară se face ignorând complet sportul amator și de masă. Deși sportul profesionist ar trebui să se autosusțină și să funcționeze într-o logică comercială, cele mai mari costuri ale cluburilor de drept public sunt cele cu salariile sportivilor. Problema este reprezentată de faptul că, de regulă, nu se văd beneficiile pentru comunitățile care, din banii lor de taxe și impozite, suportă aceste costuri, uneori exorbitante, pentru cluburile sportive finanțate de la bugetul local. O parte dintre decidenți au înțeles, măcar la nivel declarativ, că trebuie ca, din fondurile publice, să contribuim, în primul rând, la dezvoltarea sportului de masă sau măcar să susținem grupele de copii și juniori, dar, din păcate, acest lucru nu se transpune deocamdată în practică.

Vreau să concluzionez cu câteva măsuri care ar opri declinul sportului din România.