Viorel Chiriac

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

În ziua de 3.09.2015, în preambulul disputei sportive desfășurate la Budapesta între reprezentativele de fotbal ale Ungariei și României, care se voia un adevărat regal sportiv al acestei părți de continent, între selecționatele a două țări vecine și prietene, amândouă membre ale Uniunii Europene, au avut loc incidente nu pe atât de regretabile, cât de revoltătoare.

Desigur, miza sentimentală tradițională a întâlnirilor sportive româno-maghiare, mai ales a celor fotbalistice, dar și miza financiară, una deloc de neglijat, „permit” – cu ghilimelele de rigoare, firește –, separat sau laolaltă, utilizarea unui arsenal specific de presiune psihică și intimidare, iar, în mod nepermis, chiar de timorare a adversarului direct și a susținătorilor acestuia.

Dar atacarea de către sute de huligani maghiari a hotelului unde era cazată reprezentativa României, cu o violență concertată, care a depășit capacitatea de răspuns a poliției maghiare, încât aceasta a fost nevoită să tragă focuri de armă pentru descurajarea agresorilor, contrazice flagrant orice idee de competiție și dorință de victorie. De fairplay și de înaltele valori morale ale sportului, ale olimpismului nici nu mai poate fi vorba.

Oare ce alte reprezentative naționale au mai fost atacate vreodată în capitala ungară?

Nu contează cine pierde și cine câștigă într-o dispută sportivă, contează participarea, contează cum, în ce fel pierzi și contează cum, în ce fel obții victoria.

Acesta este spiritul sportiv, înfrângerea adversarului în arenă, cu mijloace egale și corecte, respectând regulamentele și etica sportivă! Bâtele, lanțurile și cuțitele

nu au ce căuta în sportul mileniului III! Și nici utranaționalismul, sub orice formă s-ar prezenta.

Mulțumesc.