Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 octombrie 2013
procedural · adoptat
Ioan Deneș
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 7–12 octombrie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
În calitate de coinițiator al acestui proiect legislativ, vreau să aduc în atenția dumneavoastră încă două aspecte importante pe care consider că trebuie să le cunoaștem, să le cunoașteți și dumneavoastră, pentru votul pe care urmează să-l dăm în plenul Senatului, și anume: această propunere legislativă încearcă să rezolve o problemă veche a județului Bistrița-Năsăud. De-a lungul timpului s-au făcut nenumărate memorii pe această temă, și anume din partea foștilor prefecți – UDMR, în Guvernul Tăriceanu, PDL, în Guvernul Boc –, iar cei care au fost primii care au inițiat proiectul legislativ care nu a fost dezbătut sunt actualul președinte al consiliului județean și prefectul, foști deputați PNL și PSD.
Al doilea aspect pe care vreau să-l aduc la cunoștința dumneavoastră și care mi se pare că e o problemă de consecvență din partea reprezentanților Guvernului este următorul fapt: ieri, în Comisia pentru administrație s-a venit cu un proiect de lege pentru aprobarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, nr. 81/2013, în dezbatere, care sună așa: „privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești», Stațiunea de CercetareDezvoltare Agricolă Brăila, în domeniul public al județului Brăila și în administrarea Consiliului Județean Brăila”.
Adică, cu alte cuvinte, pe această ordonanță de urgență transferarea unor terenuri – și aici este vorba de 2.800 de hectare, nu de o sută și ceva de hectare, cât prevede proiectul legislativ pe care l-a inițiat colegul meu Dobra – se poate. Și argumentația este în favoarea transferului de la stațiune către consiliul județean, pe când în argumentația pe care ați făcut-o la acest proiect legislativ spuneați că, fiind vorba despre cercetare, nu se poate face acest transfer.
Rugămintea mea este să păstrăm totuși consecvența când discutăm despre lucruri asemănătoare și să dăm o soluție, să spunem, la cazuri similare, identică. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.