Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2018
procedural · respins
Florin Vasile Cîțu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Într-o economie de piață emergentă, cum este economia noastră, ai nevoie de o lege a insolvenței care să te ajute, o Lege a insolvenței care să reprezinte o plasă de salvare pentru cei care-și asumă risc în societate. Și, de multe ori, când îți asumi un risc mai și pierzi. Din păcate, această Lege a insolvenței nu face acest lucru.
Această lege a insolvenței doar ajută statul român să devină mai puternic în relația cu contribuabilul, ajută statul român să intervină mult mai ușor să își recupereze datoriile, chiar dacă statul român are, în foarte multe cazuri, de plătit datorii la rândul său. Este o lege a insolvenței care ne duce cu mult timp în urmă, mai aproape de 1989 decât de 2018.
Astăzi... Și mai este un lucru aici, și trebuie să spunem asta: statul român dă dovadă și de ipocrizie, pentru că în 2018 companiile de stat au avut datorii la bugetul contribuțiilor sociale de 3,5 miliarde de lei și la bugetul general consolidat de 7,5 miliarde de lei. Nu vedem nimic în această Lege a insolvenței despre modul în care statul va recupera aceste datorii. Dar această Lege a insolvenței face mai ușoară intrarea statului, prin transformarea datoriilor în acțiuni, în companii private, în acționariatul companiilor private.
Partidul Național Liberal se va opune acestei forme a Legii insolvenței și în curând vom veni cu o lege care să respecte normele economiei de piață.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.