Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Miroslav Petrețchi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Peste două zile comemorăm Ziua Eroilor. În toată țara vor avea loc ceremonii emoționante întru pomenirea celor căzuți eroic în războaie. Așa se scrie istoria: cu sânge.
Dar în egală măsură istoria se scrie și cu lacrimi. Lacrimile nu au culoare și trec mai puțin observate. Din fericire, generația mea nu a cunoscut ororile războiului, dar am aflat multe despre viața și mentalitatea satului patriarhal. Odată cu durerea adusă prin vestea fatală începea neînchipuitul șir de încercări pentru văduve și orfani. Cred că odată cu cinstirea celor care au făcut jertfa supremă se cuvine să ne gândim și la cei rămași să ducă greul vieții în familiile lor. A rămâne văduvă în satul tradițional, cu copiii pe cap, cu pământ de muncit, cu vite de crescut și cu onoarea de păstrat a însemnat în egală măsură eroism. Moartea vine într-o clipă, viața grea a văduvelor și orfanilor a ținut ani și ani.
În această lună a fost promulgată legea care sporește indemnizația pentru văduve. Să ne preocupe respectarea ei. Să nu o considerăm ca limită finală. Pe măsură ce se împuținează numărul beneficiarelor acestui modest ajutor sporesc și nevoile lor, prin povara anilor.
Astfel vom întregi respectul față de amintirea eroilor căzuți în luptă, cu respectul față de urmașele și urmașii lor, sortiți să lupte eroic pentru a trăi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.