Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2019
Consultare europeană · adoptat
Dănuț Bica
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Piața unică este una din realizările cele mai importante ale proiectului european. Ei i se datorează faptul că Europa a devenit unul dintre cele mai atractive locuri din lume, din perspectiva condițiilor de trai și de afaceri.
În ultimii 25 de ani, piața unică a avut un rol esențial în sporirea prosperității și a bunăstării cetățenilor Uniunii Europene, prin faptul că a oferit întreprinderilor acces la piața competitivă de mari dimensiuni și a eliminat obstacolele din calea dezvoltării lor; piața unică a sporit competitivitatea sectorului industrial; prin gradul său de diversificare a contribuit la îmbunătățirea rezilienței economiei europene și a uniunii economice și monetare, iar prin dimensiunile sale a asigurat Uniunii Europene un loc mai proeminent și o influență mai mare pe scara mondială.
Beneficiile oferite de piața unică includ libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor.
Chiar dacă realizările de până acum sunt notabile, trebuie depuse în continuare eforturi pentru a apăra piața unică și a îmbunătăți funcționarea ei.
Cu cât se avansează pe calea integrării, cu atât devine mai problematică, din punct de vedere politic, mobilizarea pentru parcurgerea fiecărei noi etape, dat fiind caracterul tot mai sensibil al chestiunilor economice și sociale abordate.
Drept urmare, Consiliul European a solicitat Comisiei să evalueze situația pieței unice din perspectiva punerii în aplicare, a transpunerii în practică și a asigurării respectării legislației existente, precum și din perspectiva barierelor care trebuie eliminate și a oportunităților care trebuie valorificate, pentru a avea o piață unică pe deplin funcțională. Comunicarea supusă dezbaterii astăzi reprezintă un prim răspuns la solicitarea Consiliului European.
Având în vedere cele prezentate anterior, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru aprobarea Proiectului de hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor – Piața unică într-o lume în schimbare – Un atu unic ce necesită un angajament politic reînnoit – COM(2018) 772.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.