Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2018
procedural · adoptat tacit
Costel Șoptică
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12–13
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Vă rog să-mi permiteți ca, în temeiul prevederilor art. 183 alin. (3) din Regulamentul Senatului, să vă prezint Raportul asupra petițiilor primite la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și pentru petiții în trimestrul I al anului 2018.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2018, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și pentru petiții a fost sesizată pentru a analiza și soluționa 182 de petiții. Din cele 182 de petiții analizate, 182 de petiții au fost luate în considerare și 7 petiții au fost clasate.
Pentru 110 petiții comisia a sesizat organele competente pentru analiza și soluționarea problemelor care fac obiectul petițiilor, iar în 72 de cazuri comisia s-a adresat direct petiționarilor, răspunzând întrebărilor formulate, solicitărilor de comunicare a unei informații sau a unui punct de vedere, cererilor de audiere sau de inițiere a unor anchete parlamentare efectuate în cadrul comisiei, de înființare a unor comisii parlamentare de anchetă _et cetera_ ori pentru a le prezenta explicații sau îndrumări, când soluționarea petițiilor excedează competenței Parlamentului, după caz.
Ca urmare a demersurilor efectuate de comisie, de cele mai multe ori autoritățile sesizate răspund că susținerile petiționarilor se dovedesc a fi neîntemeiate, faptele semnalate nu se confirmă, actele contestate sunt temeinice și legale, verificările efectuate demonstrează că măsurile stabilite se conformează dispozițiilor legale, cererile sunt tardive sau că nu au fost soluționate favorabil, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de reglementările legale în materie _et cetera_ .
Au fost audiați primari, prefecți, conducători ai unor instituții din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum și autorii petițiilor.
Comisia a contribuit la soluționarea situațiilor prezentate de către petenți, în primul rând, aducând la masa dialogului părțile implicate, luând act de problemele ridicate și căutând, pe lângă soluțiile de eliminare a unor situații ce pot conduce la posibile abuzuri, și răspunsuri în plan legislativ, pentru modificarea unor acte normative sau inițierea unora noi, acolo unde situația o impune.
Am prezentat în sinteză acest raport, principalele activități ale comisiei; raportul complet îl puteți consulta pe site-ul Senatului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.