Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 octombrie 2024
legislative transmission · respins
Gabriela Crețu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi*,
Vorbesc în calitate de cel mai experimentat membru al Parlamentului pe afaceri europene. Nu e o laudă. În baza acestei experiențe, vă spun că noi facem o greșeală: acordăm o oarecare atenție regulamentelor și directivelor pentru că sunt acte legislative, în schimb documentele politice nu sunt luate la fel de în serios. Or, tocmai acesta e nivelul la care, ca parlament național și guvern, putem să influențăm viitoarea decizie europeană. Comunicarea privind Uniunea Europeană a sănătății este un asemenea document.
Sănătatea nu e competență europeană, ci națională, știm asta. Mai știm însă că pe o piață unică forța de muncă circulă, cetățenii se bucură de liberă circulație, circulă și ei, iar bolile nu au frontiere – ne-a amintit-o foarte bine epidemia. O componentă comună este necesară și absolut utilă. Dar care să fie, în ce să constea această componentă, e altă problemă.
Comunicarea consideră că felul în care a fost gestionată pandemia – excepțional de eficient și de bine, conform Comisiei Europene – este principalul argument* pentru a dezvolta Uniunea Europeană a sănătății. Ar trebui să facem la fel și în viitor, mai ales achiziții comune.