Titus Corlățean

## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Subiectul în sine – nu fac referire neapărat la inițiativa legislativă –, subiectul în sine este și important, și extrem de complex, și extrem de delicat, asta pentru că, pe de o parte – și raportul comisiei menționează cel puțin parțial acest lucru –, nu printr-o lege, printr-un act normativ, nu printr-o decizie a unui organ administrativ poți să obligi, să atribui în mod automat o denumire unei minorități naționale, dacă nu este consultată în prealabil și dacă nu-și asumă acea denumire.

Pe de altă parte, principiul consacrat, la care și România a subscris prin ratificarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei, este următorul: libera asumare, la nivel individual, a identității naționale și deci și a denumirii.

Acesta este însă principiul, realitățile pot fi mult mai complexe și mai complicate și aici este partea cealaltă a paharului, care spune că ar fi extrem de important să existe, la un moment dat, o discuție publică cu instituții, cu oameni, cu asociații reprezentative, cu expertiză serioasă în domeniu, o discuție rațională pentru a ști, între altele, care a fost istoria, în România, a introducerii acestui termen.

Și aici voi face o scurtă referire – mă refer la termenul de „rom” –, voi face o scurtă referire la documente instituționale care există în statul român, de exemplu la Ministerul Afacerilor Externe. Și ar fi extrem de interesant să fie consultate acele documente, care nu sunt confidențiale, nu sunt clasificate și care spun, fac referire – de exemplu, există un memorandum din 1995, la nivelul Ministerului de Externe către Președinția României –, fac referire la practica primei părți a deceniului respectiv, deci primii ani din ’90, când în documentele internaționale, tratate, convenții, terminologia unor organizații internaționale importante, așa cum este Consiliul Europei sau chiar OSCE sau chiar la nivelul Națiunilor Unite, această terminologie făcea referire la termenii de _țigan_ , _gitan_ , _tsigan_ , în franceză, _gypsy_ , în engleză, și așa mai departe, și modul în care – și aici mecanismul a fost extrem de interesant – s-a produs o schimbare la nivel internațional și cu racordări, aș spune, prin diferite reprezentări și asociații, la nivel național. Spun asta pentru că, în primii ani din ’90, fără să existe, să spunem, contradicții foarte, foarte dure, terminologia folosită în organizațiile internaționale era cea la care inițiatorul vrea să facă referire acum.

Ceea ce uită inițiatorul este că, din păcate, în anii aceștia termenul de „țigan” a dobândit tot mai mult un caracter peiorativ, după cum – și n-o spunem, din păcate, foarte apăsat, dar trebuie s-o spunem –, inclusiv în Vestul atât de democratic, termenul de „rom” a căpătat o înțelegere extrem de peiorativă, da, este adevărat, asociată și cu identitatea românească!

Subiectul este extrem de delicat și, din acest punct de vedere, eu aș face o propunere. Nu știu dacă e posibil, având în vedere termenul foarte scurt până la care această inițiativă, la Senat, are termen de adoptare tacită, 19.11, dar cred că este necesară și la nivelul..., o dezbatere foarte serioasă la nivelul comisiei competente – eventual, sunt și alte comisii parlamentare interesate –, cu invitarea Ministerului Afacerilor Externe și cu documentele care sunt în arhiva Ministerului de Externe, care pot să spună direct niște lucruri pe care ar trebui să le discutăm odată foarte serios, dar și cu Academia Română, și cu o serie de asociații, subliniez, reprezentative ale minorității respective din România. Să aibă loc o discuție, pentru că, pe de o parte, nu se poate impune printr-un act normativ o astfel de chestiune, dar, pe de altă parte, inclusiv în cadrul minorității respective opiniile sunt împărțite.