Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
Florin Claudiu Roman
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Suntem Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în 2 mai 2018.
La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe.
În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din regulament, republicat, cu modificările și completările ulterioare, comisiile sesizate în fond au examinat proiectul de lege sus-menționat în ședințe separate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2018.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.