Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Liviu Marian Pop
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Titlul declarației mele politice este „Președintele, veșnic neastâmpărat”.
Stimate domnule președinte,
Stimați colegi senatori,
Nu pot să nu remarc, cu stupoare chiar, războiul mocnit dintre președintele Băsescu și premierul Ponta, pe care cel dintâi enunțat îl alimentează constant, cu atacuri directe sau indirecte.
Îmi este clar că președintele Băsescu, prin acțiunile sale, nu vrea decât să abată atenția de la evenimentele importante de politică externă și economică organizate de Guvern, precum un copil nebăgat în seamă de părinții preocupați de grijile cotidiene, făcând o boacănă pentru a primi atenția lor.
Iată cum consideră domnul Traian Băsescu să acționeze ori de câte ori premierul Ponta are o inițiativă, încercând să contracareze aparițiile sale publice.
Astfel, de fiecare dată, domnul Traian Băsescu și oamenii din jurul său au încercat să confiște atenția publicului, pentru a ieși în față, mai ales în fața lui Victor Ponta. Mai multe acțiuni ale Domniei Sale stau exemplu afirmațiilor mele.
Când Victor Ponta a plecat în turneul asiatic, președintele a ieșit imediat în conferință de presă cu atacuri pe tema Nabucco. Când Victor Ponta se afla în vizita oficială din China, președintele Traian Băsescu l-a acuzat că a plecat fără mandat de la Cotroceni și că a făcut Beijing-ului cereri economice și industriale nerealiste. Când s-a anunțat creșterea exponențială a ratei de absorbție a fondurilor europene într-un singur an mai mult decât în toți cei șase ani precedenți, domnul Traian Băsescu a ieșit să acuze că investițiile în România scad. După ce Victor Ponta a anunțat că în 2014 salariile și pensiile vor fi indexate cu rata inflației, domnul Traian Băsescu a organizat a doua zi conferință de presă pentru a anunța că ia în calcul denunțarea pactului de coabitare. De asemenea, când Victor Ponta a anunțat creșterile de salarii și pensii prevăzute în bugetul pe 2014, președintele a anunțat că trimite bugetul înapoi. Mai mult, Domnia Sa, președintele-moșier Traian Băsescu, a convocat ședința CSAT în perioada în care Victor Ponta avea planificate întrevederi cu mai mulți prim-miniștri veniți la București pentru reuniunea China – Europa Centrală și de Est. Ședința CSAT a fost convocată în contextul în care premierul chinez, Li Keqiang, și omologi din 16 țări din Europa Centrală și de Est, o mie de reprezentanți ai unor companii private și de stat s-au reunit marți la București pentru a discuta, negocia și încheia contracte importante, sub supravegherea atentă a Uniunii Europene. De aceea, consider că președintele-moșier Băsescu ar fi trebuit să țină cont de asta.
Să nu mai vorbim de atacurile directe ale președintelui la adresa premierului, care nu contenesc să apară aproape în fiecare apariție publică a dumnealui, pe care nu le voi repeta, tocmai să nu-i ofer satisfacția exprimării acelor invective.