Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2015
Declarații politice
Marius Neculoiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Titlul declarației politice: „Cine suntem noi, parlamentarii?”. Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,
„Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține puterea politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca-n codru, că s-a distrus burghezia națională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, că s-a introdus politicianismul în administrație și în învățământ, că s-au deznaționalizat profesiunile liberale, toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru ar putea, după marea victorie finală, să fie iertate”, spunea Mircea Eliade, în 1937, în articolul „Piloții orbi”.
Cred că și noi suntem după o mare victorie, cea de la 16 noiembrie 2014.
Pentru toate acestea, am o singură întrebare: cine suntem noi, doamnelor și domnilor?
Constituția României, la alin. (2) al art. 8, garantează pluralitatea în privința exprimării voinței politice a cetățenilor, cu precădere prin membrii partidelor politice.
Noi suntem cei aleși de popor pentru a le asigura suveranitatea în cei patru ani de mandat parlamentar. Suntem și membri ai diferitelor partide politice.
Ce avem de făcut din calitatea de parlamentari? Perpetuarea politicilor dorite de cetățeni, pentru a le ușura eforturile pentru o dezvoltare economică și socială, fără a le leza personalitatea umană și demnitatea.
Noi suntem obligați să alegem, numai în beneficiul lor, pe cei care urmează să pună în aplicare normele votate în Parlament, indiferent dacă au calitatea de membri ai Guvernului, ai diverselor altor autorități create doar pentru a sluji cetățeanul.
Noi ne supunem supremației Constituției, voința imperativă a poporului, și legilor, astfel că nimeni nu are dreptul să piardă instinctul statal prin înfiorătoarea inconștiență, pentru o încăpățânare de a-și apăra o așa-zisă putere. Suntem elite românești care nu am învățat să ne sacrificăm de bunăvoie, dar, inconștient, semnăm cu mâna noastră actul de deces al unui destin mai bun al acestui neam.
Clasa conducătorilor noștri politici, departe de a dovedi respect pentru interesul național într-un ceas de cumpănă pentru istoria lumii, face tot ce-i stă în putință ca să-și prelungească puterea personală. De aceea, noi, parlamentarii, avem obligația să redevenim mandatarii poporului și să le reprezentăm interesele naționale.
Nu voi pleda niciodată pentru a transpune în actualitate deviza burgheziei perioadei 1880, concret, viziunea bancherului român Titus Enacovici: „Sunt burghez,
Vă mulțumesc. conservator și reacționar. Sunt partizan al proprietății individuale și al ierarhiei sociale în sistemul capitalist de producție. Reforma, când e vorba de așa ceva, trebuie să vie de sus, iar vulgului trebuie să i se pună botniță, terminându-se cu dezordinea și revolta.”