Nelu Tătaru

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Titlul declarației politice: „Peste trei ani de (non)guvernare Ponta”.

Ieri, PSD și partenerii lor de guvernare au avut din nou șansa să demonstreze că sunt cu adevărat preocupați de soarta acestei țări. Nu au făcut însă acest lucru, ci au arătat că pentru ei interesul personal este mai important decât interesul național.

Și de data aceasta, PSD și-a ținut parlamentarii în bănci la votul moțiunii de cenzură. Această interdicție de a-și manifesta convingerile și opțiunea reduce parlamentarii din coaliție la simple instrumente care servesc ambițiilor autocrate ale liderilor PSD.

Dacă ar fi avut voie, oare câți parlamentari PSD și din restul coaliției ar fi votat moțiunea de cenzură? Având în vedere directivele clare de a nu vota, probabil suficient de mulți pentru a-l detrona pe Ponta. Este evident că nu și-au permis acest risc, mai ales în contextul pregătirilor pentru congres, care tulbură și mai tare liniștea în partid.

România este într-o situație absurdă. Premierul său este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor și, cu toate acestea, le vorbește cetățenilor despre lupta împotriva corupției, a evaziunii fiscale și se angajează, în numele României, față de partenerii internaționali. Această „situație neplăcută” a premierului, sintagma preferată de cei din PSD pentru a se referi la trimiterea în judecată a lui Victor Ponta, este, de fapt, o condamnare politică a României la marginalizare. Prezumția de nevinovăție nu trebuie folosită pentru discreditarea funcției de prim-ministru al României. Victor Ponta, Liviu Dragnea și întreaga lor camarilă se agață de acest principiu, considerând în mod total eronat că prezumția de nevinovăție este totodată și o atestare a poziției morale a unei persoane, iar acest lucru nu este doar lipsit de temei, ci, mai ales în acest caz, chiar opus realității. Acest principiu nu trebuie să devină apanajul eludării responsabilității și al păstrării puterii cu orice preț.

Victor Ponta are prea puțin de arătat de pe urma guvernării sale. Dacă recitim Programul de guvernare, regăsim o listă lungă de promisiuni grandomane, iar dacă ne uităm atent la realizările acestui Guvern, vom vedea că sutele de kilometri de autostradă nu au părăsit universul hârtiei, reformele au fost înlocuite cu excese birocratice, învățământul și sănătatea culeg doar roadele amare ale unor reforme aproape fictive și orice așa-zise reparații au fost praf în ochi, pentru a masca noi taxe și accize.

Demersul nostru, al opoziției, nu ține de o problemă personală cu Victor Ponta, așa cum s-a spus. De când este, stimați colegi, preocuparea pentru imaginea și credibilitatea unei țări același lucru cu un diferend banal? În orice democrație, demisia ar fi fost imediată într-un astfel de context, fiind o consecință normală. Dar, iată că premierul nostru se agață cu putere și nu concepe să demisioneze și preferă să tragă în jos întreg statul român. Moțiunea de cenzură a fost gestul firesc al Partidului Național Liberal pentru a forța să plece un prim-ministru care ne prejudiciază imaginea ca țară.