Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2013
Declarații politice
Liviu Marian Pop
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Titlul declarației politice: „Priorități și provocări privind sănătatea și securitatea la locul de muncă în Europa 2013–2020”.
Stimați colegi,
În iunie 2010, Consiliul European a adoptat noua Strategie Europa pe 10 ani, până în 2020, pentru o dezvoltare inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, o strategie pentru furnizarea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, productivitate și creșterea coeziunii sociale.
Promovarea unei stări de sănătate bune este o parte integrantă a obiectivelor de creștere inteligentă și favorabilă incluziunii în Strategia Europa 2020. Menținerea unei populații sănătoase și active mai mult timp pe piața muncii are un impact pozitiv asupra productivității și competitivității. Astfel, sănătatea și siguranța la locul de muncă și cercetarea în domeniul SSM au rolul de a asigura creșterea economică.
Populația Uniunii Europene devine mai bătrână. Una dintre provocările cele mai mari este îmbătrânirea populației în țările europene. Numărul de persoane cu vârstă de peste 60 de ani este în prezent în creștere cu aproximativ două milioane în fiecare an.
În cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene, populația între 55 și 64 de ani, prezentă pe piața muncii, este de așteptat să crească cu aproximativ 16% între 2010 și 2030. În acest context, avem foarte mare nevoie de politici care să abordeze îmbătrânirea populației și concentrarea forței de muncă care să permită lucrătorilor în vârstă să rămână activi și productivi pe o perioadă mai mare din viața lor.
Potrivit Eurostat, în raportul de demografie pentru anul 2011, există trei domenii politice ce par cruciale pentru a stimula o creștere economică și pentru a atinge o mai mare coeziune socială:
1. Promovarea îmbătrânirii active
Persoanele mai în vârstă posedă aptitudini și experiență valoroasă. Mai multe oportunități pentru îmbătrânirea activă le vor asigura contribuția pe piața muncii chiar și după pensionare;
## 2. Integrarea imigranților și a descendenților acestora
Acest lucru este crucial pentru Europa, deoarece imigranții vor aduce o pondere mai mare a forței de muncă în Europa;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.