Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Voi adresa astăzi o interpelare pe un subiect de interes local.
Interpelarea este adresată domnului Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.
Obiectul interpelării este: „Amenajarea sensului giratoriu pentru DN 7 km 23+350, intersecția cu DC 158, spre dreapta, cu comuna Gulia, DC 146A, pe stânga, comuna Tărtășești, județul Dâmbovița”.
Domnule ministru,
Ca urmare a interpelării pe care am adresat-o în plenul Senatului la 7.11.2016 fostului ministru al transporturilor din Guvernul tehnocrat, Petru Sorin Bușe, pe tema evocată în titlul interpelării și cu menționarea urgenței efectuării lucrărilor la obiectivul menționat, vă informez că, la 3 februarie 2017,
reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au dat în folosință, cu caracter provizoriu, un sens giratoriu cu separatoare de sens din plastic.
Potrivit răspunsului la interpelarea subsemnatului, răspuns transmis la 7.12.2016, ministrul transporturilor în funcție la data menționată a arătat faptul că obiectivul de investiție evocat „a fost introdus în Strategia de contractare pentru 2017, urmând ca, după aprobarea bugetului de investiții pentru 2017, să se facă demersurile necesare elaborării documentației de atribuire și demarării, respectiv derulării obiectivului de investiții”.
În lumina celor de mai sus și reiterând utilitatea incontestabilă a realizării definitive a obiectivului de investiții la intersecția menționată, la intrarea în localitatea Tărtășești din județul Dâmbovița, pentru evitarea accidentelor rutiere cu victime semnalate frecvent anterior, vă solicit să aveți amabilitatea de a-mi comunica măsurile pe care ministerul pe care-l conduceți intenționează să le adopte cu celeritate pentru finalizarea rapidă a acestui obiectiv.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, senator Titus Corlățean, Circumscripția electorală nr. 16, Dâmbovița.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.