Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2019
other · retrimis
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Voi fi concis, pentru că e bine ca senatorii să aibă o fotografie completă.
Este o lege îndelung așteptată cea privind combaterea spălării banilor murdari și combaterea terorismului. Ea corespunde, așa cum se știe – și voi spune ceea ce se știe mai puțin –, corespunde necesității de transpunere a Directivei a IV-a din 2015 în materia respectivă, dar, în egală măsură, răspunde unor exigențe care decurg pentru România dintr-o altă procedură internațională. Există un comitet european de experți care funcționează în cadrul Consiliului Europei, se numește Moneyval, și care evaluează, monitorizează statele membre ale Consiliului Europei în materie.
Textul legii, așa cum a fost adoptat acum câteva luni, deja..., a fost considerat deja, chiar dacă nu sută la sută, oficial, dar pe baza comunicării delegației române la Moneyval, ca fiind conform recomandărilor adresate României. Pentru simplul fapt că am întârziat cu adoptarea acestei legi, care a fost contestată, a fost trimisă la Curtea Constituțională, România a fost inclusă într-o procedură de monitorizare specială, prima fază – și ăsta este un semnal destul de prost –, pentru că, de fapt, rezultatele de la Moneyval influențează direct ratingul de țară, între altele. Vorbim de costul creditelor pe care statele le obțin și, mai mult decât atât, ca să mă întorc la sectorul Uniunea Europeană, din iulie 2018, dacă nu mă înșel, suntem în procedură de infringement și, dintr-o estimare a autorităților românești, deja suma forfetară și penalitățile pe zile de întârziere se ridicau acum o săptămână și ceva la vreo 3.700.000 de euro.
Deci și apelul pe care și eu îl fac este de a vota astăzi în Senat textul de lege, așa cum rezultă din raportul comisiilor reunite.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.