Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2016
procedural · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12–17 septembrie a.c. 20
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Voi prezenta declarația cu titlul „Organizarea alegerilor în diaspora este responsabilitatea integrală a Guvernului”.
Experiențele triste trăite de românii din diaspora la alegerile precedente nu au fost uitate, în condițiile în care mulți dintre ei au întâmpinat mari dificultăți în exprimarea votului. Guvernul Ponta, intenționat sau nu, s-a remarcat printr-o organizare deficitară, dând sentimentul că lucrează împotriva cetățenilor pe care ar trebui să îi reprezinte. Secțiile insuficiente, blocarea votării, închiderea secțiilor de votare au fost doar câteva dintre problemele cu care s-au confruntat cei din diaspora la alegerile anterioare. Ca urmare, românii au depus petiții și au acuzat miniștrii responsabili de organizarea alegerilor care i-au împiedicat să își exercite un drept constituțional.
Dacă la scrutinul anterior erau înregistrați mai bine de 300 de mii de români plecați în străinătate, anul acesta este necesară o organizare corespunzătoare, cu secții de vot suplimentare, inclusiv în alte locuri decât cele din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare sau institutelor culturale. Autoritatea Electorală trebuie să fie pregătită pentru a face față unui număr mai mare de voturi, atât în secțiile de votare, cât și prin corespondență.
Pe de altă parte, oficialitățile guvernamentale ar trebui să se îngrijoreze, pentru că informația privind înregistrarea opțiunii de vot prin corespondență nu a ajuns la cei mai mulți dintre posibilii alegători din afara țării. În acest sens, este necesar să se găsească cele mai potrivite canale pentru comunicările publice, astfel încât informația să ajungă la toți cei interesați.
În astfel de condiții, considerăm că toate instituțiile implicate în procesul electoral din acest an trebuie să își asume, cu întreaga responsabilitate, rolul pe care îl au și să acționeze pentru asigurarea dreptului la vot al tuturor românilor din străinătate, pentru a evita situațiile critice din anii anteriori.
Prin organizarea unui scrutin civilizat, le arătăm cetățenilor noștri respect și încredere într-un viitor așa cum și-l doresc ei.
Vă mulțumesc.
De când și până când tehnocrații fac ordine în educație, culmea!, folosindu-se de infrastructura umană și logistica PNL? Ce credibilitate au, în acest context, concursurile care vor fi organizate în octombrie?
Îi cer domnului ministru Mircea Dumitru să prezinte public un punct de vedere și să stopeze, dacă îi stă în putere, prigonirea câtorva mii de cadre didactice a căror singură „vină”, dacă se poate spune așa, este că nu fac parte din partidul prezidențial.
O singură mențiune mai fac și închei: ce se întâmplă acum la Vaslui se întâmplă în toată țara. Ce se va întâmpla la concursurile anunțate de domnul ministru al educației..., ei bine, îi las pe colegii liberali să-și imagineze. Vă mulțumesc.