Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Sonia Maria Drăghici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Vreau să vă spun că în comisie am respins această inițiativă legislativă, pe baza celor prezentate de doamna președinte în cadrul raportului comisiei.
Cu toate acestea, aș vrea să vă informez, și să informez și populația pe această cale, că nevoia de a interveni prin protezare în cazul cancerului de sân rămâne o actualitate de maximă importanță. Incidența și frecvența cancerului de sân în populație este în creștere. Faptul că o femeie, după aceea, rămâne sau nu rămâne mutilată sau, cel puțin, afectată psihic, integrarea socială este modificată și aspectul său fizic, sunt de mare importanță pentru noi, medicii.
Am respins inițiativa legislativă pentru faptul că există alte legi care prevăd modalitatea prin care se intervine în acest caz.
Eu, de fapt, vreau să-mi exprim însă nemulțumirea că, deși există prevăzută în normele de aplicare a contractuluicadru suma la care se face referință privind proteza, aceasta este foarte mică, iar accesibilitatea fondurilor este, de asemenea, limitată, întrucât Casa de Asigurări prevede un procent extraordinar de mic pentru dispozitive.
Deci această problemă este mare pentru că alocarea de fonduri de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate este mare.
Suntem împotriva inițiativei, dar suntem pentru creșterea procentului referitor la dispozitive medicale alocat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.