Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 noiembrie 2020
other · respins
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
**:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Zile întregi, săptămâni întregi, chiar și luni întregi până când familia care vrea să adopte un copil în România ajunge la primul pas. Primul pas care se termină cu un certificat primit din partea DGASPC-ului, din partea comisiilor, un certificat de care depinde viitorul unui copil, al mai multor copii lăsați în grija statului și viitorul unei familii care se dezvoltă.
După aceea, telefoane așteptate din partea părinților adoptatori, telefoane care nu sună, telefoane care nu vin din partea Direcției Generale de Asistență Socială, și momente în care în sfârșit primești un mesaj, prin care ești anunțat că: „Am găsit un copil, un copil care ar fi perfect pentru tine, un copil de care ai nevoie, în urma celor descrise de tine.”
După aceea vin întâlnirile. În perioada aceasta știm foarte bine că, din cauza epidemiei, aceste întâlniri sunt mai puține, pentru siguranța copilului, pentru siguranța familiilor.
După ce se întâmplă aceste întâlniri, totuși se pot ivi neînțelegeri, nepotriviri și familia iarăși așteaptă. Și așteaptă iarăși nu luni de zile, ci ani de zile, ani de zile în care acești copii rămân tot în grija statului, în loc să crească într-o familie iubitoare.
Prin această lege, stimați colegi, la care am lucrat împreună cu toți colegii din celelalte partide12 – și