Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 mai 2022
procedural · retras
Cătălin-Daniel Fenechiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Deci aș avea două propuneri.
Prima dintre ele este retrimiterea la comisie a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și, totodată, extinderea termenului de adoptare de la 45 la 60 de zile, urmând s-o transformăm în lege complexă, întrucât termenul ar fi data de 11 și amânarea pentru o săptămână în aceste condiții ar fi total ineficientă, că s-ar adopta tacit.
Cea de-a doua propunere este similară: se referă la L170/2022, aflată pe punctul 14, unde, la fel, solicit retrimiterea la comisie12, cu termen o săptămână, și extinderea perioadei de la 45 la 60 de zile.*
O să vă explic și motivele.
La prima dintre ele este vorba de reglementarea care spune că toate documentele se prelungesc cu 90 de zile, mai puțin cele care vizează mediul. Și am în vedere ipoteza în care ai o autorizație de construire care are la bază un aviz de mediu: