Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2016
other
Petru Alexandru Frătean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea de astăzi se intitulează „Pentru viață, pentru mame, pentru familie!”.
Comunitățile mureșene din Târgu-Mureș, Reghin și Sighișoara s-au alăturat unei inițiative lăudabile, desfășurată în 26 martie într-un marș sub sloganul „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie!”, care dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la nevoia de ocrotire a vieții, a mamelor și a familiei. Vreau să aduc acest mesaj și în Parlamentul României, deoarece consider că am, ca senator, obligația să mă gândesc la viitorul națiunii române și să susțin toate demersurile în acest sens.
Chiar dacă astăzi trăim vremuri complicate, nu trebuie să uităm că familia reprezintă elementul de bază al prezentului și al viitorului unei societăți. Noi, ca români, am considerat întotdeauna familia ca fiind o valoare fundamentală, bazată pe o legătură între generații mult mai puternică decât în alte societăți, și avem datoria să transmitem acest crez mai departe, copiilor și tinerilor noștri.
România de astăzi are nevoie, din nou, de un proiect de stânga, de un partid de stânga care să producă proiecte sociale sustenabile. Partidul Social Democrat a susținut întotdeauna proiectele în interesul oamenilor, iar, așa cum arată și rezultatele ultimei guvernări social-democrate, noi ne pricepem mult mai bine la aceasta. Dovadă stau toate inițiativele pe care am reușit să le punem în practică, cum au fost, spre exemplu, dublarea alocațiilor, decontarea analizelor pentru femeile însărcinate sau plata integrală a concediului maternal la nivelul salariului din ultimele 12 luni.
Personal, sunt coautor al legii privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătății copilului, iar recent am susținut și am votat pentru eliminarea plafonului indemnizației pentru creșterea copilului pentru părinții care au ales să rămână în concediu de îngrijire și creștere a copilului până la vârsta de doi ani.
Îmi exprim speranța că Guvernul actual va considera, așa cum considerăm noi, social-democrații, că politicile de susținere a familiei în procesul de creștere a copiilor trebuie să fie o prioritate pentru autorități, mai ales în condițiile în care România se confruntă cu un fenomen accentuat de reducere a natalității și, în acest sens, va găsi resursele necesare de a implementa legile bune pe care noi le-am făcut.
Un obiectiv așa de complex cum este creșterea natalității nu se poate obține de azi pe mâine, însă fiecare pas pe care-l facem, fiecare lege pe care o votăm, fiecare proiect pe care-l sprijinim ne duc mai aproape de dezideratul nostru. În esență, ocrotirea și sprijinirea familiilor, a mamelor, încurajarea acestora de a avea copii trebuie să fie rezultatul eforturilor comune ale unui parteneriat între autorități, școli, sistem de sănătate și biserică. Să ne implicăm deci cu toții!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .