Elena Mitrea

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea de astăzi se intitulează „Pensiile militare – drept cuvenit, amputat de actuala putere”.

Sunt cunoscute demersurile pe care cadrele militare le fac ca urmare a nemulțumirilor generate de introducerea pensiilor militare în sistemul public de pensii. Este un act de nedreptate. Campania de denigrare a armatei și a slujitorilor ei de ieri și de azi este profund nedreaptă și nu are decât un singur scop, de a amputa drepturile personalului ei, drepturi obținute după o viață plină de obiective împlinite în mod exemplar în plan național, dar cu prețul unor mari renunțări, frustrări și vicisitudini în plan profesional.

În numele parlamentarilor din Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC și cu îngăduința cadrelor militare reprezentate de Sindicatul cadrelor militare disponibilizate, Filiala 1 – Bacău, voi da glas, de la tribuna Parlamentului, unei părți a memoriului adresat parlamentarilor băcăuani și a scrisorii-apel către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca un prim demers prin care mă oblig și mă alătur celor care vor lupta pentru apărarea intereselor reprezentanților Armatei Române. Astfel:

„În condițiile procesului general de globalizare, de integrare a țării în structurile euroatlantice, fenomenul de criză a generat în societatea noastră grave disfuncționalități în sistemul de valori. Au fost actualizate și puse în practică principii de guvernare ca _Divide et impera!, Homo homini lupus est!_ , principii și metode de mult apuse în istoria altor neamuri.

În contextul excesului de zel și de abdicare accelerată de la atributele suveranității statului în fața intereselor marii finanțe internaționale, actuala clasă politică este în stare să sacrifice valorile fundamentale ale statului și poporului român.

De la înălțimea funcției prim-ministrului, să pui la stâlpul infamiei personalul activ al armatei prin expresia «bugetari de lux», iar pe cei în rezervă să-i numești «pensionari nesimțiți», este mai mult decât o jignire sau o știrbire a demnității, este un fapt nemaiîntâlnit care presupune sancțiuni morale deosebite.

Această umilire și stigmatizare a demnității instituției armatei nu s-a întâmplat nici când s-a instaurat epoca atee în România, când majoritatea generalilor și ofițerilor superiori au fost arestați și, fără judecată, au fost trimiși la canalul Dunăre–Marea Neagră, în anii 1945–1946.

Se uită că această instituție a sângerat pe câmpurile de bătălie, în toate războaiele purtate de statul român pentru independență, întregire și neatârnare a neamului.

Armata a sângerat și în vremurile de pace, pe șantierele patriei, la realizarea unor obiective cu adevărat naționale, ca drumul Transfăgărășan, în minele de cărbune, la obiectivele de energie electrică, canalul Dunăre–Marea Neagră, la realizarea și restabilirea căilor de comunicații rutiere și feroviare, la muncile agricole și altele. Tot în contextul populismului ce a rupt legătura maimarilor zilei cu realitatea societății noastre, s-a renunțat prematur la serviciul militar obligatoriu, ceea ce a dus la îngroșarea rândurilor șomerilor, la cheltuieli suplimentare pentru întreținere, precum și la renunțarea funcției naționale și formativ-educative a armatei. Din a doua școală a poporului, cum a fost supranumită, a ajuns o instituție de rang inferior în care domină frica de a-ți exprima opinia, în care politicul s-a amestecat în mod brutal, pentru a o transforma în renumita «mare mută».