Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Cîtea
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea de astăzi se va numi „Zădărnicirea combaterii bolilor sau inconștiență criminală?”.
## Dragi colegi*,
Astăzi voi vorbi despre Spitalul Mobil de la Lețcani, spital realizat prin intermediul Agenției de Dezvoltare Intracomunitară Nord-Est EURONEST, de altfel, unul dintre puținele spitale de tip ROL 3 din țară și unul dintre puținele din sud-estul Europei.
Spitalul a costat 13,2 milioane de euro, din care 10 milioane au fost asigurați de Consiliul Județean Iași și 3,2 milioane de Consiliul Județean Neamț.
Spitalul deține 256 de paturi, din care 100 de paturi ATI. Dotările din secția ATI sunt de ultimă generație și includ, printre altele, monitoare, injectomate, infuzoare, regulatoare, perfuzoare, 62 de ventilatoare. Cu excepția celor cinci paturi din zona Triaj și a celor cinci paturi din zona Urgențe, toate celelalte paturi au fost organizate în zone cu presiune negativă, fiind practic imposibilă dezvoltarea unor infecții nosocomiale.
Pașii precizați de Ministerul Sănătății au fost respectați corespunzător, astfel încât, la data de 11 octombrie 2020, fostul ministru al sănătății, domnul Tătaru, declara la o întâlnire ținută la Prefectura Iași că, pe data de 16 octombrie 2020, Spitalul Mobil de la Lețcani va primi primul pacient, în acel moment existând toate avizele, începând cu direcția de sănătate publică și sfârșind cu instituțiile competente care au acreditat funcționarea, în condiții de siguranță și securitate, a Spitalului Mobil de la Lețcani, cu mențiunea că avizul de la direcția de sănătate publică exista din luna septembrie 2020.
Până în luna ianuarie 2021, spitalul a funcționat corespunzător, în cele 3 luni de zile fiind tratați aproximativ 1.000 de pacienți.
Spitalul a funcționat ca secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. La data de 13 ianuarie, spitalul din Lețcani se închide pentru câteva zile, urmând ca acolo să se efectueze lucrări de sterilizare și dezinfectare plus lucrări de mentenanță.