Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Mihai Niță
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea este intitulată „Ziua Mondială a Eficienței Energetice”.
Ziua de 5 martie este Ziua Mondială a Eficienței Energetice. Această zi a fost instituită ca urmare a constatărilor tot mai alarmante, la nivel mondial, referitoare la perspectiva diminuării și epuizării resurselor energetice convenționale, fenomen coroborat cu afectarea mediului înconjurător.
Este absolut necesară și schimbarea mentalității în privința utilizării resurselor energetice, precum și a reducerii noxelor, care afectează clima planetei, implicit viața pe frumoasa planetă albastră.
Dacă Statele Unite au înțeles mai devreme să implementeze politici de energie și de mediu, țările europene se găsesc într-o situație mai puțin fericită. Necesitatea adoptării unei legislații care să reglementeze cât mai ferm activitățile în domeniul producerii și consumului energetic, precum și cele de protecție a mediului a fost reconsiderată ca prioritate de importanță excepțională, mai ales după înființarea Uniunii Europene.
Pentru o înțelegere mai realistă a necesității eficientizării energiei, vom exemplifica situația diferită a politicii în domeniu aplicată în Europa față de Statele Unite.
Potrivit Consiliului American pentru o Economie Eficientă Energetic, consumul total primar de energie pe persoană în Statele Unite, în anul 2000, a fost aproape identic cu cel din 1973. De-a lungul aceleiași perioade, de 27 de ani, producția economică pe locuitor a crescut cu 74%.
Prin antiteză, Comisia Europeană a elaborat de-abia în martie 2011 un nou plan privind eficiența energetică, cuprinzând o serie de măsuri de creștere a eficienței energetice, care să fie implementate în toate sectoarele economice, în vederea realizării unei economii suplimentare de energie.
Conceptul de eficiență energetică este o formulare cu accepțiune foarte largă și se referă la multiple modalități prin care se poate obține un beneficiu similar folosind mai puțină energie. De pildă, automobilele eficiente, becuri economice, tehnologii industriale, izolarea mai bună a clădirilor, dar și economii financiare notabile.
Directiva Comisiei Europene privind eficiența energetică a transformat în măsuri obligatorii multe din acțiunile-cheie din Planul privind eficiența energetică, reunite într-un instrument legislativ cuprinzător care abordează eficiența energetică la nivelul furnizării energiei și la nivelul consumului final al energiei. Directiva prevede ca, în 2014, Comisia să realizeze o evaluare a progreselor înregistrate, în vederea atingerii obiectivului Uniunii Europene de a crește eficiența energetică cu 20% până în 2020.
În toate statele membre, distribuitorii de energie sau societățile de vânzare cu amănuntul a energiei vor fi obligați să economisească, în fiecare an, 1,5% din volumul vânzărilor de energie pe care le realizează, prin implementarea unor măsuri de eficiență energetică la nivelul consumatorilor finali. Sectorul public trebuie să constituie un exemplu, trebuind să reducă treptat energia consumată în propriile sedii, prin